Superstiții despre verighetă. De ce nu este bine să fie cumpărată vinerea

Verigheta semnifică uniunea dintre două persoane, dar există câteva superstiții despre acest obiect care nu sunt cunoscute de toată lumea.

 

De exemplu, de ce se poartă pe al patrulea deget al mâinii stângi sau de ce nu este bine să fie achiziționată în ziua de vineri.

 Potrivit secretele.com, încă din antichitate, se crede că de la acel deget pornește vena dragostei, care duce direct la inimă. În tradiția românească există o regulă strictă în ceea ce privește verigheta: odată ce a fost pusă pe deget de preot, nu se va scoate niciodată pentru că aduce ghinion.

Dacă obiectul cade din greșeală pe pământ, se crede că bărbatul trebuie să-și găsească o altă soție, ca să împiedice forțele răului din viața sa. În cazul în care verigheta alunecă în timpul slujbei de cununie, aceasta nu trebuie ridicată de nici unul dintre viitorii soți.

O altă superstiție legată de verighete se referă la ziua când trebuie cumpărate. În acest sens, tradiția spune că obiectele nu trebuie achiziționate niciodată într-o zi de vineri pentru că aduce ghinion în căsătorie. În Anglia și Irlanda se crede că o rană se vindecă dacă se freacă locul cu probleme, cu o verighetă.

Tot tradiția spune că atunci când o femeie visează o verighetă strălucitoare, va fi ferită de necazuri și bărbatul îi va fi fidel. Dacă în schimb îi apare în vis inelul deteriorat, sau îl pierde se anunță o despărțire sau un divorț.

antena3.ro

[slideshow_deploy id=’43281′]