Vasile Jurca: “Doamna ministru ne-a promis că găsește soluții pentru pesionari”
Vasile Jurca, primarul orașului Petrila, a participat la întâlnirea cu ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Acesta susține că există deschidere din partea oficialilor ministerului pentru a rezolva inechitățile din sistemul de pensii, care îi afectează pe pensionarii mineri din Valea Jiului.
“Am participat împreună cu primarii din Valea Jiului la o întâlnire cu doamna ministru, Lia Olguța Vasilescu, la invitația domnului Ion Popescu de la Confederația Medirian șI Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele. Pe mine, mă interesează în mod deosebit situația pensionarilor mineri din Valea Jiului care au ieșit la pensie până la data de 32 decembrie 2010. Lor li s-a făcut o mare nedreptate în ceea ce privește calculul pensiilor. Nu li s-a luat în calcul stagiul de cotizare de 20 de ani. Cel mai important lucru este că lor nu le vor scădea pensile în urma recalculării. Am reușit să obținem de la doamna ministru, Lia Olguța Vasilescu promisiunea că, în cel mult 3-4 luni, va găsi cadrul legat pentru a repara această nedreptate”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
[slideshow_deploy id=’19661′]