Prestații sociale majorate considerabil din 2018 pentru toate persoanele cu dizabilități

Prestațiile sociale ale tuturor celor 786.546 de persoane cu dizabilități din România vor fi mărite considerabil de anul viitor, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Justiției Sociale trimis marți.

Reprezentanții ministerului au explicat, în contextul unui protest organizat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, care a avut loc marți, că menirea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 60/2017, pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, este tocmai aceea de a stimula angajarea a cât mai multor persoane cu handicap, atât în sectorul public, cât și în cel privat, prin creșterea obligației de plată, de la 50% la 100% din salariul minim brut pe țară, pentru fiecare persoană cu handicap neangajată, de către angajatorii care au mai mult de 50 de angajați, în cazul în care aceștia nu angajează cel puțin 4% persoane cu dizabilități din numărul total de lucrători.

„Anterior Ordonanței nr. 60/2017, instituțiile cu peste 50 de lucrători care nu angajau cel puțin 4% persoane cu handicap puteau opta în a plăti 50% din salariul minim brut pe țară, aferent numărului de persoane cu dizabilități neangajate, către stat sau a cumpăra produse de la Unitățile Protejate Autorizate (UPA). Instituțiile pot încheia, în continuare, contracte cu Unitățile Protejate Autorizate, dar plata acestora nu trebuie făcută din sumele datorate cu destinație specială, ca urmare a neangajării persoanelor cu dizabilități. Cu titlu de exemplu, Ministerul Muncii și Justiției Sociale are un contract încheiat cu o Unitate Protejată Autorizată, pentru servicii de curățenie, contract care este menținut și după apariția OUG nr. 60/2017”, arată oficialii ministerului.

Sumele astfel colectate vor fi folosite, în mod direct, pentru mărirea considerabilă a prestației sociale pentru toate cele 786.546 de persoane cu dizabilități din România.

Concret, aceeași OUG nr. 60/2017 prevede creșteri ale prestației sociale în două trepte, de la 1 ianuarie, respectiv 1 iulie 2018. Cele mai mari creșteri, de 135%, sunt pentru copiii cu handicap grav, care primesc astăzi 106 lei/lună (23,5 euro) și vor primi 250 de lei/lună (55,5 euro) de la 1 ianuarie 2018 și încă 28% de la 1 iulie 2018, adică 500 de lei/lună (111,1 euro).

Copiii cu handicap accentuat, care, în prezent, au o prestație socială lunară de 79 de lei (17,5 euro) vor ajunge la 150 de lei (33,3 euro) la 1 ianuarie 2018 și 175 lei (38,8 euro) la 1 iulie 2018. și adulții cu handicap grav vor beneficia de creșteri ale prestației sociale, de la 340 de lei (75,5 euro), la 450 de lei (100 de euro) și 500 de lei (111 euro), la i ianuarie, respectiv 1 iulie 2018.

Adulții cu handicap accentuat, care primesc, în prezent, 272 de lei/lună (60,4 euro), vor ajunge la 350 de lei/lună (77,7 euro) la 1 ianuarie 2018 și la 375 lei/lună (83,3 euro) la 1 iulie 2018.

„Măsurile au fost adoptate după ample verificări ale Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în urma cărora s-a constatat că actuala legislație nu și-a atins scopul, în contextul în care toate cele 732 de Unități Protejate Autorizate au angajat doar 1.897 de persoane cu handicap și 124 persoane cu invaliditate gradul III, adică 0,26% din totalul persoanelor cu dizabilități. Asta în contextul în care în România sunt angajate, în total, 33.449 de persoane cu dizabilități, dintre cele peste 700.000 cu drept de muncă”, se mai arată în comunicat.

Concret, dintre cele 732 de unități protejate autorizate, 181 au un singur angajat cu dizabilități, iar 172 au mai puțin de 3. Mai mult, majoritatea persoanelor cu dizabilități au o normă de lucru de 5 ore pe săptămână (din 40 posibile), adică o oră pe zi. Implicit, salariul este aferent numărului de ore lucrate, de unde rezultă că societățile i-au angajat doar pentru a deveni UPA și a avea un regim preferențial, iar banii obținuți din contractele astfel încheiate nu aduc beneficii reale și persoanelor cu dizabilități. O altă practică descoperită a fost aceea de a înființa așa-numite secții protejate în cadrul societăților comerciale, cu un singur angajat, de multe ori cu 2 ore/săptămână, doar pentru ca societatea comercială să poată efectua activități comerciale mascate.

Astfel, dacă la nivelul anului 2008 figurau 1.027 persoane cu dizabilități angajate în 280 de unități protejate, în 2016 erau autorizate 732 de unități protejate cu un număr de 2021 persoane cu dizabilități angajate. În timp ce numărul unităților protejate a s-a triplat în perioada 2008-2016, numărul persoanelor cu dizabilități angajate în această formă de muncă protejată a crescut cu mai puțin de 1.000 de salariați.

În plus, unitățile protejate au deviat de la scopul inițial și prin faptul că nu efectuează activități de producție, prin care să valorifice real aptitudinile și competențele persoanelor cu handicap, ci 67% dintre ele realizează activități de intermediere de bunuri.

Anvelopa financiară la care aveau acces unitățile protejate și care provenea din neangajarea persoanelor cu dizabilități în firme și instituții publice era de 430.305.000 lei (aproximativ 100 milioane de euro).

„Mai mult, dacă împărțim această sumă la cele 2021 persoane cu dizabilități din unitățile protejate vom obține valoarea de 220.150 lei, sumă reprezentând o aproximare a finanțelor disponibile anual pentru fiecare persoană cu dizabilități inclusiv costul factorilor de producție. Această sumă nu s-a distribuit către persoanele cu dizabilități angajate, ci în câștigurile patronilor care nu au dizabilități. În realitate, persoanele cu dizabilități angajate au un salariu minim pe economie, corespunzător normei de lucru fracționate cu care sunt angajate. Această formă protejată de angajare s-a transformat într-o formă de business cu câștiguri impresionante pentru majoritatea patronilor sau președinților de fundații și organizații care nu au o dizabilitate. Există UPA care au ajuns la cifre de afaceri cuprinse între 2 și 4,5 milioane de euro, conform propriilor rapoarte anuale)”, mai spun reprezentanții ministerului.

Aceștia subliniază că persoanele cu dizabilități sunt decuplate de la procesul de luare a deciziilor în unitățile protejate, făcând rareori parte din conducerea acestor unități, ceea ce a dus, practic, la apariția unor „speakeri” în numele lor, în locul lor și, cel mai important, fără a-i consulta. În această categorie regăsim patroni care nu sunt nici persoane cu dizabilități, nici părinți ai copiilor sau adulților cu dizabilități, care, în 90% din cazuri, nu s-au consultat cu persoanele cu dizabilități sau cu organizații ale persoanelor cu dizabilități, înainte de a expune punctul lor de vedere în cadrul unor întâlniri cu diverși factori decizionali.

Măsura decisă de Guvern transpune în practică principiile Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York în 2006 și ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.

„Reiterăm că Unitățile Protejate Autorizate (UPA) nu se desființează, ci beneficiază, în continuare, de posibilitatea de a încheia contracte rezervate cu instituțiile de stat, pe o procedură simplificată de achiziții publice, tocmai pentru faptul că au angajate persoane cu dizabilități”, au mai arătat oficialii Ministerului Muncii.

Ei au amintit că angajatorii care aduc persoane cu dizabilități în câmpul muncii beneficiază de subvenții din partea statului, potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, prevede la ART. 85: (1) „Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, șomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni. (2) De facilitățile prevăzute la alin. (1) beneficiază și angajatorii care, în raport cu numărul de angajați, și-au îndeplinit obligația, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum și angajatorii care nu au această obligație legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap și le mențin raporturile de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni”.

ziarulunirea.ro

[slideshow_deploy id=’27126′]