joi, august 24th, 2017

 

Proprietarii de mașini pot cere de astăzi restituirea taxei auto. Formularul pentru rambursarea banilor a fost publicat

Modelul de cerere pentru recuperarea taxei auto a fost publicat joi, cu o întârziere de două zile față de termenul asumat de Guvern la începutul lunii august. Persoanele care au dreptul la recuperarea taxei pot acum să depună cererea la Fisc pentru a-și recupera banii. Potrivit ordinului de aprobare a modelului de formular, apărut în Monitorul Oficial, Ministerul Mediului și-a dat avizul pe 17 august, în timp ce Ministerul Finanțelor a aprobat abia pe 22 august, termenul limită prevăzut de ordonanța de la începutul lunii. În Monitorul Oficial din 7CItește mai departe


Tabără interculturală Caritas, la Petroșani

Parohia Romano- Catolică din Petroșani organizează în perioada 25-27 august 2017 în zona Groapa Seacă din masivul Parâng, tabăra interculturală cu tema “Mai multe limbi, mai multe culturi” – un proiect susținut de Caritas Auslandshilfe Linz prin programul Osthilfe 2017. ”În cadrul acestui program, un număr de 46 tineri din Brașov,Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc și bineînțeles Petroșani vor participa la o serie de activități turistice și cultural- religioase în zona Groapa Seacă. Punându-se accentul pe interculturalism, comunicarea directă a tinerilor dar și promovarea potențialului turistic al zonei noastre, programul seCItește mai departe


Poluat cu deşeuri menajere, Jiul încă are ape de calitate superioară

În ciuda faptului că Râul Jiu, încă de la izvoare este poluat cu tone de deşeuri menajere, conform rapoartelor de monitorizare, are ape de cea mai bună calitate şi chiar bate standardul european de puritate.   Dacă la puritatea apei se înregistrează o situaţie bună, nu aceeaşi situaţie este şi în cazul celorlalte ape care ajung în râu. Toţi afluenţii Jiului, de la est la vest, sunt poluaţi cu deşeuri menajere provenite de la depozitele clandestine amenajate pe maluri, iar autorităţile locale din Valea Jiului, care gestionează aceste ape, luptăCItește mai departe


Drumul din Defileul Jiului ar fi trebui finalizat

Contractul prevedea ca lucrările să fie finalizate în iulie 2017, însă șefii de la drumurile naționale speră să recepționeze lucrarea în acest an.Ca de fiecare dată, termenul a fost prelungit pentru că firmele care se ocupă de lucrările de reabilitare n-au reușit să finelizeze lucrările. Termenele de finalizare a lucrărilor la DN 66 Petroșani-Tg. Jiu au tot fost rostogolite, astfel că n-a fost o surpriză când s-a întâmplat din nou. Conform contractului încheiat de autorități cu firma spaniolă, care a câștigat licitația, recepția lucrărilor ar trebui făcută în iulie a.c..CItește mai departe


Start în ”Maratonul Dacilor”, sâmbătă în Munții Orăștiei

Iubitorii competițiilor de alergare montană pot avea o experiență de neuitat pe urmele istoriei, participând la ”Maratonul Dacilor”, singurul maraton din lume care include pe traseu 4 situri din Patrimoniul Mondial UNESCO în aceeași cursă: cetățile Cetățuie, Blidaru, Piatra Roșie și Sarmizegetusa Regia. De asemenea, proba de semi-maraton are traseul pe la 2 cetăți: Blidaru și Sarmizegetusa Regia. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 august 2017. Maratonul Dacilor va avea traseul în rezervația Grădiștea Muncelului. Sosirea ambelor probe va fi la cetatea Sarmizegetusa Regia. Traseu maraton: Start: Costești (de la poartă)– CetateaCItește mai departe


Noi investiții publice ale administrației locale la Spitalul dn Lupeni

Demersul public al primarului municipiului Lupeni, care a solicitat, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, opinia cetățenilor din localitate asupra calității serviciilor medicale oferite de Spitalul Municipal Lupeni nu au rămas fără ecou. În cursul zilei de miercuri, 23 august 2017, primarul Lucian Resmeriță a avut o intâlnire cu cadrele medicale și conducerea Spitalului Municipal Lupeni, în care au fost prezentate și dezbătute problemele ridicate de cetățeni în cadrul dezbaterii publice deschise pe rețeaua de socializare cu privire la deficiențele întâmpinate de aceștia la Spital, în același timp fiind căutate șiCItește mai departe


România este pregătită să gestioneze împreună cu partenerii europeni orice situație în contextul Brexit

Axele strategice de acţiune ale Guvernului României în contextul procesului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană au fost aprobate în cadrul unei noi reuniuni a Consiliului Interministerial pentru Brexit, desfășurată ieri la Palatul Victoria, prezidată de viceprim-ministrul Ion-Marcel Ciolacu. Ion-Marcel Ciolacu a relevat interesul României ca acest proces să fie gestionat de o manieră corectă și transparentă, în conformitate cu prevederile Tratatelor Uniunii Europene, și să asigure protejarea drepturilor și intereselor cetățenilor europeni și români care locuiesc și lucrează pe teritoriul Marii Britanii. România va urmări cu pragmatismCItește mai departe


Modalitate absolut naturală pentru a ţine ţânţarii la distanţă

Indiferent de cât de frumoasă este vara, țânțarii o pot transforma într-un adevărat coșmar. Există o modalitate absolut naturală de a ţine aceste insecte la distanţă – vitamina B1 sau tiamina. Potrivit experților, efectul se datorează modului în care această vitamină schimbă mirosul pe care corpul uman îl produce, făcându-l neatractiv pentru ţânţarii care sug sângele, răspândind diferite infecții. În plus, această vitamină este şi un mineral valoros pentru organism, cu un rol semnificativ în lupta împotriva stresului și, în același timp, crește imunitatea. Această vitamină se găseşte în produseCItește mai departe


Încă două proiecte dezbătute în Consiliul Local Petroșani

Ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de la Petroșani a fost suplimentată cu încă două proiecte de hotărâre. Unul vizează realizarea “Pădurea colorată” șI se propune alocarea sumei de 28.000 de lei. Proiectele suplimentare sunt: PH 10  Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului General actualizat – rest de executat, intocmit la faza Documentatie de avizare a lucrarilor de interventii pentru obiectivele de investitii: “Reabilitare termica bloc de locuinte, bl.12 din strada Pacii municipiul Petrosani, judetul Hunedoara – lot 5”, “Reabilitare termica bloc de locuinte, bl.18 din strada PaciiCItește mai departe


Atenție motocicliști! Motocicletele turate la maximum vă pot aduce suspendarea permisului pentru 30 de zile – PROIECT

Deranjat de zgomot, un deputat vrea ca motocicliştilor care poluează fonic să le fie suspendat permisul pentru 30 de zile: „Luaţi un pic şi urmăriţi bulevardele mari după ora 21:00, perioada în care oamenii se retrag, au nevoie de odihnă şi de linişte, şi veţi vedea că Bucureştiul a devenit o întreagă pistă de alergare a motocicletelor”, spune Valeriu Steriu, preşedinte executiv PMP. Legea urmează să intre în dezbaterea Parlamentului în acestă toamnă. Motocicliştii vitezomani care fac un zgomot infernal prin oraşe ar putea rămâne fără permis de conducere. Este ideea unuiCItește mai departe


Apel respins în cazul violatorului din Petrila

Individul care a violat o fetiță de 12 ani și pe mama acesteia rămâne cu sentința dată de Judecătoria Petroșani, respectiv șapte ani de închisoare cu executare. Magistrații Curții de Apel Alba Iulia i-au respins apelul ca nefundat și au menținut sentința instanței de fond. Mihail Ludovic a primit şase ani de închisoare pentru dublul viol şi i-a fost interzis dreptul de a fi tutore sau curator. Acesta nu are voie să ia legătura cu victimele sale sau să se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri,CItește mai departe


Ministrul Muncii: Pensiile speciale vor fi eliminate printr-o lege ce nu va putea fi atacată la Curtea Constituțională

Pensiile speciale vor fi eliminate printr-o lege ce nu va putea fi atacată la Curtea Constituțională. Anunțul a fost făcut luni, de Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, la un post TV. „Varianta care va fi aprobată de coaliție va fi tranformată în lege. Absolut toți participanții au cerut să se renunțe la pensiile speciale. Cum va arăta varianta finală este clar că vom putea să comunicăm abia când se va întâmpla” a declarat Olguța Vasilescu la un post TV, după ce, luni, 21 august, a avut o întâlnire de lucruCItește mai departe


1400 de proprietăți afectate de gazoductul BRUA

Peste 1400 de proprietăți private din județul Hunedoara vor fi afectate de gazoductul BRUA. Acesta va trece prin curțile oamenilor. Transgaz estimează că lucrările pentru realizarea conductei BRUA vor începe în luna noiembrie a acestui an, urmând ca gazoductul să traverseze circa 20.000 de proprietăţi private, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei. Din cele 20.000 de proprietăți private pe care va trece gazodcutul BRUA, 1470 sunt în județul Hunedoara. “De-a lungul traseului, pe cele 10 județe, conducta de transport gaze traversează următoarele tipuri de terenuri: arabil, pășuni curate, pășuniCItește mai departe


20.000 de lei pentru un monument al eroilor

Consiliul Local al municipiului Petroșani dezbate, astăzi, un proiect de hotărâre prin care se propune alocarea sumei de 20.000 de lei în vederea realizării unui monument al eroilor. Artiștii sunt invitați să ofere soluții privind realizarea unui monument al eroilor. “O dorință mai veche a veteranilor de război din Petroșani se referă la realizarea unui monument reprezentativ care să reflecte gratitudinea noastră pentru jertfa lor în folosul nației române. În fața Casei de Cultură din Petroșani există un loc care așteaptă de foarte multă vreme o statuie care să onorezeCItește mai departe


Un ordin al prefectului ar putea rezolva cozile de la pașapoarte

Un document al Ministerului Afacerilor Interne arată că printr-un ordin al prefectului s-au putea rezolva cozile de la pașapoarte. În fiecare joi, la biroul de pașapoarte de la Petroșani este aglomerație. Zeci de oameni așteaptă ore în șir pentru a-și întocmi un astfel de document. “Pentru a veni în sprijinul solicitanților de pașapoarte, începând cu data de 18 octombrie 2012, a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 992/2012 pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.693/2004 privind modul de organizare și funcționare a serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple,CItește mai departe


Expoziție de Tradiții și meșteșuguri locale la Zilele orașului Uricani

Începând de vineri, 25 august și până duminică, 28 august, în centrul orașului Uricani, la filigoria amplasată în parcul de la Casa de cultură, cetățenii prezenți la activitățile derulate de autortățile locale în cadrul ”Zilelor orașului Uricani” vor putea viziona și o inedită expoziție de prezentare a unor tradiții și meșteșuguri momârlănești. Tot aici, potrivit primarului Dănuț Buhăescu, va fi amplasat și un atelier de experimentare a unor meșteșuguri tradiționale ale momârlanilor din zona rurală a Uricaniului, dar și ateliere de dezvoltare a creativității pentru cei interesași, în mod specialCItește mai departe


Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara își modifică programul de funcționare

Programul de funcționare al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara se modifică începând cu data de 28.08.2017. Acesta se va desfășura de luni până joi între orele 08.00 – 16.30 și vineri între orele 08.00 – 14.00. Programul Compartimentului Relații Publice se va desfășura după următorul program: luni, marți, miercuri, vineri – 08.00 – 16.30 joi – 08.00 – 18.00   Precizări cu privire la programul cu publicul sunt afişate la avizierul instituţiei cât şi pe site-ul CAS Hunedoara la adresa www.cnas.ro/cjashd. [slideshow_deploy id=’13837′]  


VEȘTI neașteptate pentru judecători și procurori

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a prezentat ieri   proiectul de lege privind modificarea Legilor justiţiei. Ministrul a dat însă o lovitură dură procurorilor şi judecătorilor, anunţând majorări semnificative la capitolul vechime pentru promovările în cadrul sistemului. “O prima propunere se refera la majorarea vechimii necesare pentru promovare. La un moment dat se lua in considerare si perioada in care un judecator, procuror, fusese avocat. Ar fi fost o dubla echivalare, ar fi promovat dupa un interval foarte scurt. Vreau sa va spun ca la un moment dat se luau inCItește mai departe


Programul primelor opt etape ale SuperLigii CEC Bank editia 2017/2018

Editia 2017/2018 a SuperLigii CEC Bank sta sub semnul nuamrului 7: este cea de a saptea editie si reuneste sapte echipe. Isi vor disputa suprematia in primul esalon valoric: CSM Stiinta Baia Mare, Timisoara Saracens, CSM Bucuresti, CSA Steaua, CS Dinamo, Unievrsitatea Cluj si Politehnica Iasi, programul primelor opt etape fiind: ETAPA 1 (26.08.2017) 26.08.2017, ora 11:00, Arena Zimbrilor: CSM STIINTA BAIA MARE – CS UNIVERSITATEA CLUJ 26.08.2017, ora 11:00 Arcul de Triumf: CSM BUCURESTI – CS POLITEHNICA IASI (difuzat de Rugby TV) 26.08.2017, ora 17:00, Ghencea: CSA STEAUA BUCURESTICItește mai departe


FOTO: Accident rutier în Germania. Autocar cu 50 de români, răsturnat – cel puţin 44 de răniţi

Un autocar cu 50 de români s-a răsturnat în Germania, în regiunea Osnabruk. Din primele informaţii, sunt cel puţin 44 de răniţi, anunţă presa germană. O amplă operaţiune de salvare a fost declanşată de autorităţi. Potrivit presei germane, în autobuz erau zeci de muncitoare românce, care au venit la cules. Maşina se îndrepta către o fermă din Schwagstorf, în landul Saxonia Inferioară. La intrarea într-un sens giratoriu, maşina a derapat şi s-a răsturnat. Dintre cei 44 de răniţi, 6 sunt în stare gravă. O persoană a rămas blocată în rămăşiţeleCItește mai departe


Apa Prod anunță pentru astăzi, 24 august, sistări de apă la HUNEDOARA, DEVA, PEȘTIȘUL MARE şi BÂRSĂU

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA:HUNEDOARA DATA: 24-08-2017 INTERVAL ORAR: 08:00 – 15:00. STRĂZI AFECTATE: Str. Viorele – bl.3 ;bl.4;bl.6A;bl.6B;bl.7;bl.8;bl.8A;bl.10;Str.Al.Vlahuta – bl.G9;Str. Eliberarii – bl.2, sc.B si C; Case 3B,3C,3I,FN. MOTIVUL: Reparat bransament bl.10 ,sc.C str. Viorele. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: DEVA DATA: 24.08.2017 INTERVAL ORAR: 08:00 – 14:00. STRĂZI AFECTATE: Mihai Eminescu(de la str.Nicolae Balcescu pana la str.Carpati). MOTIVUL: Remediere avarie retea str. Mihai Eminescu nr. 124 .             Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: DEVA DATA: 24.08.2017 INTERVAL ORAR: 08:30 – 15:00.CItește mai departe


DN66, închis pentru 4 zile pe raza localității Hațeg

Restricțiile de circulație încep de mâine şi până duminică, şi afectează  sectorul cuprins între km. 179+965 — km. 180+596, pe raza localității Hațeg, județul Hunedoara, pentru desfășurarea manifestărilor culturale dedicate ‘Zilelor Orașului Hațeg’. Traficul rutier, se va desfășura deviat, pe mai multe rute ocolitoare. Dirijarea și informarea participanților la trafic vor fi realizate prin piloți de circulație care vor fi în permanență la capetele sectorului de drum restricționat, anunță CNAIR. [slideshow_deploy id=’27028′]


A lovit pe trecerea de pietoni şi a scăpat de închisoare

Bărbatul a lovit cu mașina două persoane, mamă și fiică, iar în loc să oprească pentru a le acorda primul ajutor a fugit de la locul accidentului. Ladislau Kopriva a scăpat de închisoare după ce magistrații Curții de Apel Alba Iulia au respins apelul făcut de victimă și procurori la sentința instanței de fond. Judecătoria Petroșani l-a condamnat pe inginerul din cadrul Complexului Energetic Hunedoara la plata a 85.000 lei, sumă ce reprezintă despăgubiri morale și 5.642,36 lei, la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii efective, cătreCItește mai departe