Atenție motocicliști! Motocicletele turate la maximum vă pot aduce suspendarea permisului pentru 30 de zile – PROIECT

Deranjat de zgomot, un deputat vrea ca motocicliştilor care poluează fonic să le fie suspendat permisul pentru 30 de zile: „Luaţi un pic şi urmăriţi bulevardele mari după ora 21:00, perioada în care oamenii se retrag, au nevoie de odihnă şi de linişte, şi veţi vedea că Bucureştiul a devenit o întreagă pistă de alergare a motocicletelor”, spune Valeriu Steriu, preşedinte executiv PMP. Legea urmează să intre în dezbaterea Parlamentului în acestă toamnă.

Motocicliştii vitezomani care fac un zgomot infernal prin oraşe ar putea rămâne fără permis de conducere. Este ideea unui deputat exasperat de cei care-şi turează motoarele pe străzi. Deşi limita de zgomot din apropierea unei locuinţe est de 50 de decibeli unele motoare dezvoltă şi peste 100 de decibeli, adică, aproape cât un avion. Autorităţile ridică din umeri şi spun că, pentru moment, nu au ce să le facă.

„Din fericire aceşti motociclişti sunt destul de puţini în contextul fenomenului moto din România. Din păcate ei sunt foarte vizibili pentru că zgomotul pe care îl produc îi aduce în centrul atenţiei”, spune Radu Sandovici, membru Asociaţia Motocicliştilor din România.

În mod normal nivelul de zgomot din apropierea unei locuinţe nu trebuie sa depăşească 50 de decibeli.

„Avem un motociclist la semafor, la trecerea de pietoni, în acest moment aparatul ne indică 75 de decibeli, să vedem ce se va întâmpla în momentul în care va pleca de pe loc şi va accelera… Iată, aparatul s-a dus la 85 de decibeli”, relatează Toma Petcu, reporter Digi24.

Asta în condiţiile în care motorul nu a fost turat la întreaga sa capacitate.

„Specialiştii atrag atenţia că zgomotul produs de o motocicletă turată la maximum se apropie uneori de zgomotul pe care îl produce un avion în momentul în care decolează. Aparatul pe care îl vedeţi în acest moment trecând pe deasupra noastră, produce, motoarele lui produc un zgomot de nu mai puţin de 120 de decibeli”, mai relatează Toma Petcu, reporter Digi24.

„Ştiu că sunt anumite motociclete care au fost omologate şi cu 90 de decibeli şi cu 100 de decibeli, pentru că atât a spus producătorul că face şi atât a fost măsurat şi într-adevăr s-a respectat ceea ce a spus producătorul. Aproape cât un avion. Dacă sunt şi mai multe, atunci este o formaţie întreagă”, spune Bogdan Lazarovici, consultant, inginer de sunet.

Medicii atrag atenţia că un motor puternic poate afecta iremediabil auzul.

„Apar nişte zgomote în ureche, un ţiuit în ureche care poate să rămână permament pe viaţă şi mai poate să apară o senzaţie de nervozitate, de anxietate, creşte pulsul, şi de iratibilitate”, avertizează Ana Maria Apostol, medic primar ORL.

Vitezomanii sunt protejaţi şi de un vid legislativ. Legea din România nu prevede o limită maximă de zgomot pe care îl poate produce o motocicletă. Cum iese din fabrică, aşa o omologhează şi Registrul Auto Român. În plus, cei de la RAR spun că nu au cum şi cu ce să verifice în trafic motocicletele modificate pentru fi şi mai zgomotoase.

„Nu există nici o aparatură, nu există nicio valoare limită ci inspectorii noştri doar din punct de vedere auditiv încearcă să evalueze dacă motocicleta a fost sau nu a fost modificată”, declară Cristian Bucur, director tehnic RAR.

digi24.ro

[slideshow_deploy id=’19661′]