Promisiunea făcută, obligație asumată ! Aceasta este deviza în baza căreia primarul Tiberiu Iacob Ridzi înțelege să-și onoreze promisiunile făcute cetățenilor din municipiul Petroșani.
Una dintre aceste promisiuni viza reabilitarea infrastructurii rutiere și pietonale dintr-unul din cele mai vechi cartiere ale orașului: Colonia. Odată cu finalizarea lucrărilor de extindere a rețelelor de gaz metan, a celor de apă și alte utilități publice, a venit acum rândul ca străzile afectate de toate aceste investiții publice să fie, în sfârșit, asfaltate.
Lucrările de asfaltare din Colonie au început de câteva zile în ritm intens, primele 4 străzi fiind deja pregătite pentru turnarea covorului de asfalt. Iar primarul Tiberiu Iacob Ridzi, care se află zilnic în teren, pentru a verifica stadiul lucrărilor, culege acum și aprecierile cetățenilor din zonă, așa cum se poate vedea și din fotografiile alăturate.
”Lucrările de asfaltare din Cartierul Colonie au demarat, iar în programul de reabilitare sunt cuprinse patru străzi. După cum se vede, deja se lucrează pe strada Radu Şapcă şi urmează ca în cel mai scurt timp să începem lucrările şi pe străzile Griviţa Roşie, Micu Klein şi Gheorghe Doja”, dă asigurări primarul Tiberiu Iacob Ridzi locuitorilor din cartierul Colonie.