Apa Serv ia noi măsuri pentru contracararea branșamentelor ilegale la rețeaua de apă

Probabil că una dintre cele mai importante dintre problemele cu care se confruntă astăzi operatorul regional de apă și canalizare din Valea Jiului este cea legată de vulnerabilitățile sociale care determină oamenii să recurgă la fel de fel de ”artificii”, în majoritatea lor ilegale. Din păcate, abordările de acest tip pun în dificultate nu doar relațiile directe ale acestora cu operatorul de apă, ci sunt în măsură să afecteze și relațiile directe dintre vecinii de bloc.

Nu de puține ori, neconcordanțele semnalate de abonații buni platnici ai Apa Serv între consumul de apă înregistrat de apometrul din apartament cu cel de pe scara blocului, are drept explicație tocmai furtul de apă sau branșamentele ilegale ale unora dintre consumatorii de pe scara respectivă. Directorul general al Apa Serv, Costel Avram spune că sesizările de acest tip pe care le-a primit au fost întotdeauna soluționate cu măsuri care să vină în sprijinul abonaților buni platnici.

”Mă preocupă întotdeauna aspectele pe care cetățenii care vin în audiență la Apa Serv mi le semnalează. Și acolo unde aceste lucruri se confirmă, am dispus întotdeauna luarea acelor măsuri care să vină, în primul rând, în folosul beneficiarilor noștri. Un astfel de caz este și cel care mi-a fost semnalat la audiențe de către un grup de locatari din cartierul Micro 3 B de la Vulcan. Oamenii de la blocul 2 de pe str. M. Eminescu au reclamat problema cu care se confruntă din partea unor locatari care nu înțeleg că furând apă, nu fac altceva decât să-și fure vecinii. În zona respectivă am constatat și noi, din păcate, în repetate rânduri, legături și branșamente ilegale, unele extrem de periculoase inclusiv pentru sănătatea oamenilor”, arată Costel Avram.

Directorul general al Apa Serv precizează că, urmare a celor constatate în speța relatată, a dispus echipei de la secția din Vulcan, reconfirgurarea de urgență a rețelei de alimentare, pe cheltuiala Apa Serv, astfel încât 44 dintre abonații buni platnici din cei 64 de consumatori ai acestui loc de consum să poată beneficia de alimentarea cu apă dintr-un branșament separat. ”Desigur, pe măsură ce și locatarii din celelalte apartamente își rezolvă situația comercială, vor fi racordați, la rândul lor, la rețea, în mod civilizat și fără improvizații. Eu sper ca aceste acțiuni ale noastre, chiar dacă ne costă pe moment, să minimizeze situația branșărilor ilegale la rețeaua de apă, astfel încât abonații corecți să nu aibă de suferit. Desigur, acțuni de acest fel vor continua și în alte zone cu ”probleme” din localitățile Văii Jiului”, a mai precizat Avram.

Conducerea Apa Serv Valea Jiului își propune să intensifice controalele în zonele vulnerabile, pentru a identifica și alte situații similare care implică luarea unor măsuri imediate, pentru a nu pune în dificultate abonații corecți ai operatorului de apă.

[slideshow_deploy id=’13837′]



« (Știre anterioară)