Cărți de identitate pentru locuitorii comunelor
Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă Deva demarează a doua ediţie din acest an a campaniei „Prioritate la identitate!”, care are ca scop punerea în legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor şi stare civilă a cetăţenilor din comunele arondate – Hărău, Veţel, Brănişca şi Certeju de Sus.
Astfel, reprezentanţii DPLEPSC se deplasează, săptămânal, cu staţia mobilă în câte o comună pentru a prelua cererile de eliberare a actelor de identitate şi certificatelor de stare civilă pierdute sau deteriorate, în vederea obţinerii unor noi acte de identitate. Ca urmare a acestei acţiuni, persoanele în cauză nu mai sunt nevoite să se deplaseze la sediul DPLEPSC din Deva pentru obţinerea actului– inclusiv înmânarea documentului se face în localitatea de domiciliu, prin intermediul posturilor de poliţie.
„Campania „Prioritate la identitate 2017!” se desfăşoară potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1375/2006 şi vine în sprijinul cetăţenilor care locuiesc la distanţe mari de sediile Serviciilor Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor sau sunt netransportabili ori internaţi în instituţii de ocrotire socială. Totodată, printre beneficiarii acţiunii se numără şi cetăţenii români de etnie romă.
În perioada ianuarie-iunie 2017, aproximativ 140 de hunedoreni din cele patru comune arondate DPLEPSC Deva şi-au făcut acte de identitate în campania „Prioritate la identitate!”. Cele mai multe documente (39% din total) au fost eliberate cetăţenilor din comuna Veţel, alte 26% persoanelor din comuna Brănişca, 21% în comuna Hărău şi 15% în comuna Certeju de Sus”, precizează reprezentanții municipalității.
[slideshow_deploy id=’13835′]
« Valeriu Butulescu și actorii Teatrului din Valea Jiului au dăruit publicului iubitor de cultură românească din China, ”Infinitul Brâncuși” (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Av\ntul Liber 87/2017 – varianta pdf »