Amenzi în valoare de peste 130 de mii de lei
Nu mai puțin de 1.138 de persoane au fost amendate de poliţiştii locali în lunile iulie şi august 2017, iar valoarea totală a amenzilor aplicate s-a ridicat la 137.840 de lei – potrivit raportului de activitate al Serviciului Public de Poliţie Locală Deva.
Trei sferturi din totalul sancţiunilor au fost aplicate de poliţiştii locali ai Serviciului Circulaţie pe drumurile publice, dintre care 489 de amenzi în valoare totală de 101.224 de lei. Mai puțin de jumătate dintre sancţiuni (42%) au vizat încălcarea Codului rutier, alte 26% circulaţia/staţionarea autovehiculelor pe trotuare, alei şi zone verzi (HCL nr. 133/2013), 5% încălcarea reglementărilor legale privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi 2% ocuparea abuzivă a locurilor de parcare închiriate/rezervate.
Alte 252 de persoane care au nesocotit legislaţia privind liniştea şi ordinea publică s-au ales cu aproape un sfert (21%) din totalul sancţiunilor aplicate de poliţiştii locali în intervalul iulie-august 2017 (106 avertismente şi 146 amenzi în valoare de 23.070 de lei).
Pe de altă parte, 446 de cetăţeni au apelat, în lunile iulie şi august, numărul permanent al Poliţiei Locale Deva, iar în alte 5 cazuri au fost preluate sesizări venite prin apelul unic de urgență 112.
[slideshow_deploy id=’19661′]
« Concubinii criminali, la un pas de sentință (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Accident pe DN 7, pe raza județului nostru »