Angajații lunii august la Apa Serv Valea Jiului
Cine-și imaginează că la Apa Serv Valea Jiului luna august este doar una a concediilor, se înșeală. Pentru angajații operatorului regional de apă și canalizare, luna august este una la fel ca oricare alta, muncitorii dar și tehnicienii, inginerii sau personalul administrativ având de rezolvat probleme curente, avarii sau investiții aflate în derulare, ceea ce fac de multe ori ca programul de lucru să fie unui de zi de vară până-n seară.
Cu atât mai apreciabilă este mobilizarea întregului personal, dublată deja de competiția internă care se derulează la Apa Serv Valea Jiului sub genericul ”Angajatul lunii” și, mai nou, ”Colectivul lunii”.
Astăzi, la sediul central al Apa Serv, echipa de conducere a operatorului regional de apă și canalizare, a premiat, în cadru festiv, după ședința operativă de la început de săptămână, angajații lunii august și colectivul lunii august, care s-au remarcat, potrivit analizelor efectuate.
Premianți au fost, de data aceasta, pentru activitatea lor din luna august:
- Dobre Oana Maria – casier în cadrul Centrului de încasari Aninoasa
- Coculeasa Nicolae – lăcătuş în cadrul sectorului apă canal Aninoasa
- Gîngu Mariana –laborant în cadrul laboratorului central de la Dănuţoni
Performanța acestor salariați din orașul Aninoasa a contribuit, alături de activitatea similar a colegilor lor, și la decernarea titlului de ”colectiv al lunii august” Secției de Apă-Canal a Apa Serv Valea Jiului Aninoasa înpreună cu cel al Centrului de încasări din orașul Aninoasa.
”Premianții noștri din luna august sunt din orașul Aninoasa. Iar locurile de muncă din care provin aceștia reflectă cât se poate de evident decizia pe care am luat-o și în acordarea premiului pentru Colectivul lunii august. Vreau să-i felicit pe colegii noștri Dobre Oana Maria – casier în cadrul Centrului de încasari Aninoasa, Coculeasa Nicolae – lăcătuş în cadrul sectorului apă canal Aninoasa și Gîngu Mariana –laborant în cadrul laboratorului central de la Dănuţoni pentru activitatea lor și pentru exemplul pe care l-au dat întregului colectiv de la Secția de Apă-Canal din Aninoasa împreună cu Centrul de încasări din Aninoasa, astfel încât salariații noștri din Aninoasa să fie astăzi răsplătiți cu aprecierile întregii noastre echipe. Le mulțumesc și le doresc, în continuare, să păstreze același ritm și aceeași dedicație pe care o au pentru munca pe care o fac”, a declarat Costel Avram, director general al Apa Serv Valea Jiului.
[slideshow_deploy id=’36591′]