MEN: Evaluările naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în luna mai 2018

Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a aprobat, prin ordin, calendarul evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, pentru anul școlar 2017 – 2018. Potrivit documentului, probele se vor desfășura în intervalul 7 – 24 mai 2018.

Potrivit unui comunicat de presă al MEN, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a va avea loc în perioada 7 — 10 mai.

Probele scrise la limba română și limba maternă sunt programate pe 7 mai, fiind urmate, a doua zi, de testele de citire la cele două discipline. Proba de matematică este prevăzută pentru data de 9 mai, iar proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii minorităților naționale se va desfășura pe 10 mai.

Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a are următorul calendar: Limba română — pe 15 mai, Matematică — 16 mai și limba maternă — 17 mai.

Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V — VI) în zilele de 23 mai (limbă și comunicare) și 24 mai (matematică și științele naturii).

Conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011, rezultatele EN II se comunică părinților și sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor. La finalul ciclului primar, rezultatele EN IV sunt utilizate și pentru diagnoza de sistem la nivelul acestui tip de învățământ, iar la finalul clasei a VI-a, rezultatele au ca scop elaborarea planurilor individualizate de învățare ale elevilor și preorientarea școlară. De asmenea, se comunică părinților.

ziarulunirea.ro

[slideshow_deploy id=’36591′]