După ce, la inițativa primarului Lucian Resmeriță, autoritățile locale din municipiul Lupeni au demarat o acțiune menită să pună ordine în activitatea de la Piața Cina, astăzi a venit rândul ca o acțiune similară să fie derulată și în ceea ce privește situația de la Târgul Săptămânal, care este amenajat pe domeniul public, în zona Gări Bărbăteni.
La Lupeni se pune ordine și în activitatea de la Târgul Săptămânal
Acţiunile municipalităţii din Lupeni în acest sens au avut loc astăzi, echipele de specialitate din Primărie, însoţite de Poliţia Locală, având ca obiectiv atât încasarea taxelor datorate de comercianţi, cât şi respectarea zonei de amplasare a standurilor cu mărfuri, astfel încât acestea să nu încurce accesul pietonal în zonă şi să nu afecteze imaginea oraşului.
”Echipele de specialitate din cadrul Primăriei, însoţite de Poliţia Locală, au efectuat astăzi un control în Târgul Săptămânal din Lupeni, pentru a face ordine aici, atât din punct de vedere al colectării taxelor datorate de comercianţi pentru ocuparea domeniului public, cât şi pentru a verifica modul în care se respecta zona de amplasare a standurilor cu mărfuri, în așa fel încât acestea să nu deranjeze cetăţenii care locuiesc în zonă şi să nu fie afectată imaginea localităţii, prin amplasarea standurilor la întâmplare, având în vedere că spațiul pentru desfășurarea acestui târg se află chiar la stradă. Pe viitor, vom derula aici și mai multe lucrări de amenajare a zonei, astfel încât târgul să devină unul bine organizat, cât mai atractiv pentru comercianţi iar locuitorii Lupeniului să nu mai plece la târgurile din alte oraşe pentru a achiziţiona produsele dorite”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
[slideshow_deploy id=’27126′]
« Cu pași mărunți dar siguri, la Petrila se creează noi locuri de muncă (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Guvernul stabilește data alegerilor locale parțiale »