Începerea anului școlar coincide anul acesta cu demararea proiectelor Asociației Niloran. De altfel, toamna este sezonul dedicat proiectelor de tineret, în cea mai cunoscută organizație neguvernamentală din Valea Jiului.
”Începerea școlii este anul acesta și momentul în care luam startul în sezonul proiectelor. Toamna aceasta avem și o premieră, un proiect ecologic, dar continuăm și pe linia pe care ne-am consacrat în ultimii ani. Tema participării publice este mai actuală ca oricând, mai ales după ce am putut vedea cu toții de câtă participare se bucură rarele dezbateri publice care au loc în Valea Jiului”, a declarat Nicu Tașcă, președintele Asociației Niloran.
Sursa citată spune că are totuși o dezamăgire, generată de lipsa de susținere din partea administrațiilor locale din Valea Jiului și chiar din județ. ”Sunt în continuare dezamăgit de modul în care reprezentanții administrațiilor locale înțeleg să nu se implice în susținerea ong-urilor serioase. Petrila rămâne în continuare un tărâm interzis pentru noi, dar nici la celelalte administrații nu am găsit deschidere spre susținerea dezvoltării tinerilor, astfel încât ei să nu mai plece masiv, așa cum se întâmplă acum”, a continuat Tașcă.
După o activitate susținută în județul Hunedoara, președintele Asociației Niloran mai spune că vizează și alte județe. ”În județul nostru avem deja un parcurs și o notorietate bune, dat fiind și faptul că ne-am ocupat cu mare atenție de popularizarea și diseminarea proiectelor noastre. Astfel că, vizăm acum să ne extindem și spre alte județe și cred că vom face un prim pas în acestă toamnă. Mă gândesc cu bucurie că s-ar putea să fim primiți mai bine în alte județe. Dar asta este viața. Nu întotdeauna ești profet în țara ta. Vom merge mereu înainte”, a încheiat Tașcă.