Care sunt primele de la Stat pentru şomerii care se angajează
Ce bani primesc de la stat şomerii care se angajează • Prima de activare de 500 de lei • Primele de mobilitate • Prima de relocare
Legislația în vigoare prevede mai multe beneficii pentru șomerii care se angajează. Este vorba de mai multe tipuri de prime pe care le pot cere de la stat, dacă sunt înregistrați în evidențele AJOFM, respectând anumite condiții, potrivit Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. E vorba de prima de activare, primele de mobilitate (de încadrare și de instalare), prima de relocare, dar și de unele sume de bani pe care le pot primi absolvenții de școli și facultăți.
Pentru a obține aceste prime trebuie ca cel ce se angajează să fi fost înregistrat ca șomer la AJOFM. Chiar dacă solicitantul îndeplinește toate condițiile necesare obținerii fiecăreia dintre aceste prime, dacă nu este înregistrat ca șomer el nu poate primi banii de la stat.
Prima de activare de 500 de lei
Șomerii înregistrați la AJOFM, care nu primesc indemnizație de șomaj, în situația în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, ulterior datei înregistrării la AJOFM, beneficiază de o primă de activare în valoare de 500 de lei, neimpozabilă. Prima de activare se primește o singură dată și nu se poate cumula cu prima de instalare și nici cu prima de încadrare. Ca să primească acești bani, cei proaspăt angajați au un termen de 30 de zile de la data angajării pentru a depune la AJOFM documentele cerute de lege (o cerere-tip, o copie după contractul cu angajatorul, un angajament special și o declarație pe propria răspundere).
Primele de mobilitate
Șomerii ce se angajează la o distanță mai mare de 15 km de localitatea în care au domiciliul sau reședința, pot beneficia de o primă de încadrare, neimpozabilă. Această primă se acordă pe o perioadă de 12 luni și se calculează în funcție de distanța concretă (0,5 lei pentru fiecare kilometru, dar nu mai mult de 55 de lei/zi). Cea de-a doua primă de mobilitate este prima de instalare, neimpozabilă; se acordă celor ce se angajează la o distanță mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu sau reședință, schimbându-și domiciliul ori își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia. Aceasta se acordă o singură dată și este de 12.500 de lei sau 15.500 de lei, dacă beneficiarul se mută împreună cu familia (soț și/sau copii). Aceste două prime nu se pot cumula. Ele pot fi cerute în termen de 30 de zile de la data angajării, în baza unor documente specifice.
Totuși, nu toți cei care se angajează în alte localități au dreptul la acești bani, ci trebuie ca localitățile din care vin sau în care se mută să fie printre cele alese de Executiv în mod expres.
Prima de relocare
Cunoscută și ca ”bani de chirie de la stat”, prima de relocare se acordă șomerilor care se angajează la cel puțin 50 km de casă și este o sumă lunară de maximum 900 de lei. Șomerii trebuie să semneze un contract de muncă cu normă întreagă pentru cel puțin un an de zile, să se mute efectiv în localitatea unde se află locul de muncă și să nu aibă mai mult de 5.000 de lei venit lunar net (împreună cu soția, eventual copiii). Pentru a beneficia în fiecare lună de acești bani, șomerii trebuie să depună de fiecare dată documentele cerute de lege. Solicitanții trebuie să-și schimbe domiciliul sau reședința în buletin, iar dosarul de solicitare a primei trebuie depus obligatoriu în termen de 60 de zile de la angajare, altfel se pierde dreptul la prima de relocare. Prima de relocare nu se poate obține simultan cu niciuna dintre primele de mai sus.
ziarulunirea.ro
[slideshow_deploy id=’27028′]