Unitățile școlare, dar și grădinițele și Liceul Tehnologic de la Uricani și-au deschis astăzi porțile, pentru un nou an de învățământ. Sute de copiii frumoși, pregătiți așa cum se cuvine pentru emoția revederii cu colegii de clasă, dar mai ales cu dascălii lor, au paticipat la festivitățile organizate la toate unitățile de învățământ din orașul Uricani.
Ca de fiecare dată, cel care a declarat deschis noul an școlar de la Uricani, a fost primarul localității, Dănuț Buhăescu. Alături de acesta, la festivitățile de la Uricani au participat directorii unităților de învățământ, cadrele didactice, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Primăriei și Consiliului local al orașului Uricani, părinți și elevi.
”Le-am spus, ca de fiecare dată la început de an școlar, mai ales copiilor din orașul nostru, să profite de șansa pe care o au la educație și dezvoltare personală în orașul Uricani. I-am asigurat că au de la cine învăța tot ceea ce își doresc și tot ceea ce îi preocupă, pentru că avem cadre didactice excepționale în toate unitățile de învățământ de la Uricani. I-am asigurat că noi, administrația locală și eu, personal, facem tot ceea ce trebuie pentru ca elevii noștri să aibă cele mai bune condiții la școală. Îi îndemn pe toți copiii și elevii din Uricani să profite de toate aceste avantaje, să acumuleze informații prețioase pentru viitorul lor, iar prin rezultatele activităților lor școlare și extrașcolare să ne facă mândri de tinerii din orașul nostru. Le doresc succes, putere de muncă și un an școlar excepțional”, a declarat Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Noul an școlar a început și la Uricani sub auspicii favorabile, singurul inconvenient de moment fiind doar acela că, începute ceva mai târziu decât s-a estimat, lucrările pentru modernizarea Școlii de la Cîmpu lui Neag nu au fost încă finalizate, iar elevii de aici vor activa, provizoriu, într-o altă locație pentru câteva zile. ”În câteva zile vom finaliza și aceste lucrări, în urma cărora școala de la Câmpu lui Neag va fi una nou-nouță, modernă, elegantă, echipată corespunzător pentru ca și copiii din zona rurală a Uricaniului să aibă acces la educație în cele mai bune condiții. Nu vă ascund faptul că așteptăm ghidurile de finanțare pentru proiectele europene eligibile în materie de educație, moment pentru care suntem pregătiți să înaintăm proiecte care vizează modernizarea și, mai ales, echiparea cu material didactic de ultimă geneație, a școlilor din orașul Uricani. Tot în materie de investiții, ne dorim să construim încă o grădiniță modernă pentru copiii din Uricani. Și, desigur, avem în plan alte și alte proiecte care vizează bunul mers al activităților din educație la Uricani”, mai spune primarul Buhăescu.