ATENȚIE PETRILENI! Invitație la dezbatere publică

Autoritățile locale de la Petrila îi invită pe cetățeni la o consultare publică, referitor la proiectul. Cetățenii sunt invitați la Casa de Cultură Ladislau Schmitd din localitate în data de 12 septembrie, începând cu ora 15:00 pentru a-și expune punctul de vedere cu privire la înființarea grupului de acțiune locală.

Se va discuta despre „delimitarea teritoriului, identificarea zonelor distincte incluse în teritoriul Strategiei de Dezvoltare Locala (SDL) şi declararea Zonelor Urbane Marginalizate (ZUM) din teritoriu, precum şi elaborarea Studiului de referinţă; principalele rezultate ale analizei diagnostic a nevoilor, problemelor şi resurselor identificate în teritoriul SDL, şi specific în ZUM, pe baza datelor din Studiul de referinţă; identificarea soluţiilor posibile, prioritizarea măsurilor necesare propuse în cadrul consultărilor din teritoriu, cu precădere în ZUM”, arată informarea orașului Petrila.

Un astfel de proiect urmează a fi implementat și la Vulcan și are rolul de a reduce sărăcia și de a-i integra pe cetățenii defavorizați în dezvoltarea comunității.

[slideshow_deploy id=’27028′]



« (Știre anterioară)