Unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din regiunea Văii Jiului, Peștera Bolii, a cunoscut în această vară execuția unor noi lucrări de amenajare. În cadrul acestora, un al doilea tronson al peșterii a fost dotat cu iluminat ornamental care, prin culori, lumini și umbre, pune în valoare peisajul speologic al acestui obiectiv.
Lucrările de extindere a iluminatului ornamental din Peștera Bolii au fost realizate de firma Elecromax din Petroșani. ”mulțumim domnului director Apostu Adrian pentru tot ce a făcut și face pentru Peștera Bolii”, au transmis reprezentanții Asociației Petro-Aqua, custodele acestui obiectiv turistic.
Pentru inaugurarea festivă a noului tronson de lumini din Peștera Bolii, în sala mare (”Catedrala”) din peșteră va avea loc duminică, 17 septembrie 2017, și un nou eveniment cultural-artistic, în cadrul căruia își dau concursul mai mulți artiști talentați din Valea Jiului. Spectacolul este programat pentru ora 15,00 și este gratuit.
Obiectivul turistic de la Peștera Bolii poate fi vizitat zilnic, în intervalul orar 10-18, program valabil până la începutul lunii noiembrie.
Foto: Imi Suchaneck