I-au mai dat o şansă să arate ca s-a îndreptat
Tânăra care și-a lăsat copiii să ardă de vii mai are o șansă să-i convingă pe judecători că a înțeles să respecte obligațiile impuse printr-o sentință penală prin care a primit închisoare cu suspendare.
Alina Nadia Ardeleanu are termen până la începutul lunii octombrie să se gândească dacă mai vrea să rămână în libertate sau i-ar fi mai bine după gratii. Femeia a primit un răgaz de aproape trei săptămâni de la judecătorii petroșăneni, timp în care va trebui să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, în vederea stabilirii termenelor de întrevedere ar şi să se prezinte în instanţă la termenul de judecată stabilit. Totodată, magistrații au mai cerut Serviciului de Probațiune Hunedoara să pună la dispoziție registrul de evidență din care să reiasă dacă Alina Nadia Ardeleanu s-a prezentat în vederea respectării obligaţiilor impuse prin sentința penală în care a fost condamnată pentru abuzarea unui minor. Femeia a mai fost condamnată și pentru rele tratamente aplicate minorului și distrugere, dosar care este în faza de apel. Ardeleanu a primit aproape 11 ani și jumătate de închisoare cu executare. Mama denaturată a fost găsită vinovată pentru moartea celor trei copilași ai ei. Femeia și-a încuiat în locuință copiii iar pe spătarul unui colțar a așezat o lumânare aprinsă și s-a dus după băutură. Copilașii, două fetițe și un băiețel, au ars de vii iar mama lor a fost găsită beată într-un șanț.
[slideshow_deploy id=’27028′]