Vânătorii de Munte din întreaga Europă marchează la Petroșani, Centenarul Marelui Război

La Petroșani, începe vineri 22 septembrie 2017, cea de-a doua Reuniune a Vânătorilor de Munte din Europa. Evenimentul, susținut de Consiliul local și Primăria municipiului Petroșani, aduce în Valea Jiului reprezentanți ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă și retragere și ai asociațiilor reprezentative ale Vânătorilor de munte din întreaga Europă.

Aceștia vor avea, pe lângă reuniunile de lucru programate în cadrul acestui eveniment, și o ceremonie publică dedicată Centenarului Marelui Război de la începutul secolului trecut, dar și o serie de activități de voluntariat care vor avea loc la Casa Pollicino din Petroșani.

”Găzduim la Petroșani o importantă reuniune a asociațiilor reprezentative ale vânătorilor de munte din Europa și cred că acest eveniment este  cu atât mai important cu cât vom beneficia de câteva momente speciale generate de ceremoniile pe care foștii ofițeri ai vânătorilor de munte din Europa doresc să le prezinte în orașul nostru. Aceste ceremonii vor avea loc sâmbătă dimineața, când este programată o defilare în centrul municipiului Petroșani, de la Casa Pollicino și până la Cimitirul Eroilor, situat în Petroșani Nord. Va fi o paradă miltară cu fanfară, cu ofițeri echipați în uniforma militară și cu tineri de la Liceul Miliar din Alba Iulia, cu drapele de luptă, unele chiar din Primul Război Mondial și cu un ceremonial de cinstire a Eroilor pe care-l vom organiza la Cimitirul Eroilor din municipiul Petroșani. Sunt convins că toate aceste momente vor fi apreciate de cetățeni și îi invit pe toți cei care doresc să participe la acest frumos eveniment militar care se va derula la Petroșani, alături de noi”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Evenimentul organizat la Petroșani marchează și câteva aniversări ale relației de parteneriate derulate de comunitatea locală din Petroșani și comunitatea înfrățită din orașul italian Ponte nelle Alpi. Este vorba despre aniversarea a 9 ani de la inaugurarea la Petroșani a Centrului social și educațional ”Casa Pollicino”, dar și despre a treia aniversare a constituirii grupurilor de vânători de munte ”Vălenii de Munte” și ”Jiu-Piave” din Petroșani.

Pentru aceste evenimente, alături de ceilalți oaspeți, este anunțată și prezența la Petroșani a Excelenței Sale Marco Giungi, Ambasadorul Italiei în România.

PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR:

VINERI 22 SEPTEMBRIE 2017

10:30   Întâlnirea reprezentanților Asociațiilor de Vânători de Munte din Europa cu autoritățile – Sala de marmura a Primariei Petrosani. Evenimentul va fi urmat de prezentarea cărții ”Povestea regăsită a soldatului Jozsef Kiss” de Camilla Peruch

14:30   Întâlnirea președinților asociațiilor din Europa

17:30   Slujba celebrată la Biserica Romano-Catolică Sfânta Varvara

18:30   Concertul Filarmonicii din Lentiai (Belluno) la Teatrul I.D.Sârbu

SÂMBĂTĂ 23 septembrie 2017

09:00   Adunarea la Casa Pollicino

09:30   Începutul defilării acompaniată de muzica Filarmonicii din Lentiai (Belluno)

Comemorarea celor căzuți în război, la Cimitirul Eroilor

Citirea Testamentului Eroilor și a Rugăciunii Alpinului

Alocuțiuni și Ceremonial de depunerevcoroane de flori.

[slideshow_deploy id=’13837′]



« (Știre anterioară)