Guvernul stabilește data alegerilor locale parțiale
Guvernul stabilește astăzi data la care se vor organiza alegerile locale parțiale. Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern se află proiectul de hotărâre “ privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru primari şi un consiliu local în unele circumscripţii electorale”.
“Din analiza prevederilor legale invocate rezultă că programul calendaristic al acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale depinde, în mod direct, de data la care vor avea loc alegerile. Prin urmare, ţinând cont de faptul că, printr-un proiect separat de hotărâre a Guvernului, a fost propusă data de 5 noiembrie 2017 ca dată a alegerilor locale parțiale, termenele până la care pot/trebuie să fie exercitate drepturile electorale, respectiv să fie efectuate operațiunile electorale, prevăzute de Legea nr. 115/2015 şi Legea nr. 208/2015, au fost calculate având ca punct de plecare data de 2 octombrie 2017, care reprezintă a 35-a zi de dinaintea datei alegerilor locale. Mai arătăm că, la calcularea termenelor au fost avute în vedere prevederile art. 123 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 115/2015, potrivit cărora termenele pe zile se calculează din ziua când încep să curgă până, inclusiv, în ziua în care se împlinesc, chiar dacă acestea nu sunt zile lucrătoare, iar termenele pe ore încep să curgă de la ora 0,00 a zilei următoare”, aratăn documentele Guvernului.
[slideshow_deploy id=’27126′]