O generație de tineri frumoși, talentați și iubitori ai celei de-a șaptea arte, cu toții elevi ai Colegiului Tehnic ”Mihai Viteazu” din Vulcan au dat viață, de-a lungul ultimilor ani, unei excepționale trupe de teatru: THEATRON.
Cu sprijinul actorului Mihai Sima de la Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani, dar și al unor dascăli dedicați, actorii adolescenți de la Vulcan au dus pasiunea lor la cote inimaginabile. Din pasiunea lor și din munca depusă pe scenă, aceștia au reușit să ”construiască” chiar și o piesă de teatru proprie, originală și cu mare priză la public. ”Iubitafizica”, piesa realizată de Trupa Theatron de la colegiul vulcănean s-a dovedit a fi una capabilă nu doar să umple sălile de spectacol la fiecare reprezentație jucată acasă sau la diferite festivaluri de teatru pentru adolescenți din țară, ci și să aducă satisfacția succesului pentru toți cei care i-au dat viață. Înainte de toate însă, le-a adus multora dintre componenții trupei, dragostea față de scenă. O dragoste care, pentru o bună parte dintre ei, este deja pe cale să devină o frumoasă profesie, pentru că nu mai puțin de șase dintre componenții trupei Theatron, absolvenți anul acesta ai studiilor liceale, au fost admiși la diverse universități de artă teatrală din România.
Cum „singura diferenţă dintre o iubită imaginară şi una neimaginară este timpul”, așa cum frumos spune jurnalistul Iulian Tănase, pentru o parte dintre componenții trupei a venit, odată cu absolvirea liceului, momentul inevitabilei despărțiri. Spre cinstea lor, tinerii actori au dorit să marcheze acest moment al despărțirii, oferind vulcănenilor încă o reprezentanție a piesei lor ”Iubitafizica”. Evenimentul artistic s-a petrecut astăzi, pe scena cinematografului din Vulcan, umplut până la refuz de cei care nu și-au putut refuza șansa de a revedea ”Iubitafizica”, jucată de această dată, într-un fericit amalgam al generațiilor, de ”veteranii” trupei Theatron împreună cu aspiranții care vor să ducă mai departe succesul acestei trupe adolescentine.
Iar spectacolul de gală ”Iubitafizica” de astăzi a marcat, dacă este să ne luăm numai după aplauzele de la finalul piesei, nu doar succesul acestui spectacol, ci și un iminent succes al continuității în existența trupei de teatru ”Theatron” de la Colegiul ”Mihai Viteazu” din Vulcan.
Printre cei care au urmărit, în ultimii ani, cu atenție evoluția acesui proiect educațional și cultural deopotrivă, s-a numărat și Cristian Merișanu, viceprimarul municipului Vulcan. Acesta a fost prezent, firesc, și astăzi în sala de spectacol. La final, încă sub imperiul emoțiilor, ne-a declarat: ”Este absolut remarcabil cum acești tineri au reușit să facă, din pasiunea lor pentru teatru, o poveste frumoasă pentru toți cei care iubesc acest mod de exprimare artistică. În ceea ce mă privește, am urmărit întreaga evoluție a acestor adolescenți și mă bucur că o bună parte dintre cei care au absolvit anul acesta Colegiul din Vulcan au îmbrățișat o carieră în domeniul artei teatrale. Astăzi, ei au vrut să mulțumească întregii noastre comunități din Vulcan care i-a încurajat și care i-a admirat, oferindu-le această reprezentație de gală a piesei cu care au semnat succesul trupei Theatron: ”Iubitafizica”. Au reușit și îi felicit. Așa cum îi felicit și pe cei care, din mers, cu aceeași pasiune, au completat această frumoasă echipă de tineri actori, care cu pasiune și talent, duc mai departe povestea trupei Theatron din Vulcan. Așa cum am făcut și până acum, îi asigur că le voi fi în continuare aproape, pentru a-i sprijini în acțiunea lor care le face cinste și care ne aduce tuturor satisfacții și motive de a fi mândri. Felicitări, Theatron, celor ”vechi” și celor ”noi”, deopotrivă”, a declarat Cristian Merișanu, viceprimarul municipiului Vulcan.