Regal muzical în memoria Tatianei Stepa
Municipiul Lupeni va găzdui o nouă ediție a festivalului “Cântec pentru prieteni”, organizat în memoria Tatianei Stepa. În ultimii ani, la Lupeni organizarea acestui festival a devenit tradiție.
“De-a lungul timpului, în municipiul Lupeni, la Palatul Cultural Minerul s-au organizat periodic spectacole, concerte, festivaluri, serbări șI alte manifestări cultural-artistice a căror tradiție a fost reluată odată cu renovarea acestui edificiu. Din păcate, instituții de culturăn care să organizeze evenimente de acest gen sunt puține, motiv pentru care consider că ne revine nouă sarcina de a organiza câteva atrăgând cetățenii către spectacolele de gen. unul dintre tipurile de spectacole cu tradiție în municipiul Lupeni era muzica folk care se bucura de un deosebit interes”, arată Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
În acest sens, Primăria șI Consiliul Local al municipiului Lupeni își propune să ducă mai departe tradiția.
“Pentru reluarea acestei tradiții am organizat anul trecut acest festival dedicate memoriei celei mai celebre cântărețe de muzică folk din zona noastră – Tatiana Stepa, festival care s-a bucurat de un real success. Vă propun ca șI anul acesta să participăm, în calitate de coorganizatori ai acestui eveniment, alături de Asociația Culturală “Tatiana Stepa”, să invităm cântăreți din municipiul Lupeni și Valea Jiului, dar și nume consacrate în muzica folk românească”, mai arată primarul municipiului Lupeni în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.
[slideshow_deploy id=’20328′]