Cuplurile de aur serbate de Ziua Vârstnicilor
12 cupluri din municipiul Petroșani care anul acesta au aniversat 50, respectiv 60 de ani de căsnicie au fost serbate de municipalitatea de la Petroșani.
Administrația de la Petroșani a profitat de faptul că la 1 octombrie este Ziua Vârstnicilor și a ținut să le ofere cuplurilor un moment festiv.
„La mulți ani tuturor! și pentru că ieri a fost Ziua Vârstnicilor și pentru că dumneavoastră ați împlinit în acest an 50 de ani și chiar 60 de ani de căsnicie. Cred că este foarte important și, de fiecare dată când am ocazia să spun aceste lucruri, le spun, tuturor faptul că dumneavoastră ați ajuns împreună la 50 sau 60 de ani de căsătorie, nu poate decât să ne dea nouă, celor mai tineri, speranța că aceasta este calea de urmat și, cu ajutorul lui Dumnezeu, reușim împreună să trecem peste toate greutățile vieții”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Oamenii spun că după 50 de ani petrecuți alături viața este mai frumoasă și dragostea mai intensă.
„Suntem fericiți în această zi că așa a orânduit Dumnezeu să ne întâlnim. Poate că nu am fi avut ocazia să ne vedem în felul acesta, dacă primăria nu aranja totul. Mulțumim tuturor că ne-au băgat în seamă și aș vrea să vă spun că cred că acum, după 50 de ani, așa mult s-a mărit dragostea că, atunci când v-ați căsătorit dragostea era mică. Și ni s-a părut că atunci era dragoste înfocată și nu mai era nimeni ca noi, dar acum, după 50 de ani pot spune că dragostea s-a mărit”, a spus unul dintre premianții zilei de astăzi.
[slideshow_deploy id=’13835′]