Senatorii PSD au votat amendamentele privind reducerea vârstei de pensionare cu 2 ani pentru salariații din Valea Jiului, Călan și Hunedoara
Senatul României a avizat astăzi, în mod favorabil, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Legea 128/2017), împreună cu amendamentele aduse de grupul senatorilor PSD. Proiectul, inițiat de senatorul Carmen Eleonora Hărău, a fost votat, cu completările de rigoare, de senatorii PSD ai județului Hunedoara, Cristian Resmeriță și Viorel Sălan.
Noile prevederi legislative aduc vești bune pentru cetățenii din Valea Jiului, din municipiul Hunedoara și orașul Călan, dar și celor aflați în localitățile limitrofe, pe o rază de 8 km în jurul acestora. Practic, potrivit noilor prevederi legale, persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui și a extracției și prelucrării minereurilor neferoase cu conținut de emisii gaze cu efect de seră sau cu emisii de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, beneficiază, indiferent de domeniul de activitate în care sunt încadrați în muncă, de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare.
Aceste prevederi vor fi aplicabile tuturor cetățenilor din toate cele 6 localități ale Văii Jiului (Petroșani, Lupeni, Vulcan, Petrila, Uricani, Aninoasa), celor din municipiul Hunedoara și orașul Călan, precum și celor din zonele Baia Mare, Copșa Mică, Zlatna și Tg. Mureș.
”Am susținut, fără rezeve, acest proiect de lege, chiar dacă el este inițiat de un coleg senator de la PNL, pentru că, în primul rând, este vorba despre o prevedere legislativă care aduce o facilitate binemeritată pentru locuitorii din zonele care au avut de suferit de pe urma poluării mediului, în perioada industrială. Considerăm că, atunci când vine vorba despre drepturile cuvenite cetățenilor Văii Jiului și județului Hunedoara, în general, factorul politic nu poate fi un impediment pentru adoptarea prevederilor legale care sunt în favoarea cetățenilor din județul nostru”, arată într-o declarație comună, senatorii PSD Cristian Resmeriță și Viorel Sălan.
Legea 128/2017 urmează să fie trimisă, cu aviz favorabil, la Camera Deputaților, pentru votul final.
[slideshow_deploy id=’24093′]