Ziua Vârstnicilor, sub semnul recordurilor, la Petroșani

Anul acesta, Ziua Internațională a Vârstnicilor a fost marcată, la Petroșani, de o sărbătoare care a stat sub semnul recordurilor.

Nu încape îndoială că evenimentul prilejuit de aniversarea unor cupluri ”de aur”, cărora li s-au adăugat și cteva cupluri ”de platină” din comunitatea locală a Petroșaniului marchează o firească recompensă adusă recordmanilor vieții de familie din această localitate.

La Petroșani, acest eveniment a devenit deja o frumoasă tradiție, prin care primarul Tiberiu Iacob Ridzi a dorit să aducă, în numele Primăriei și Consiliului local al municipiului Petroșani, un omagiu acestor familii model din comunitatea Petroșaniului. ”Aceeaşi emoţie, ca de fiecare dată, marchează aceste întâlniri cu cei ce au ajuns la vârsta înţelepciunii. Aşa s-a întâmplat şi astăzi când am marcat, în mod tradiţional, evenimentul ce omagiază cuplurile care au trecut cu bine de 50 şi 60 de ani de căsătorie. Îi felicit pe toţi cei ce se bucură de frumuseţea vieţii, la vârsta de aur. Le doresc multă sănătate şi viaţă lungă împreună”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

De această daă, și-au înscris numele în ”Cartea Recordurilor” din viața de familie, soții: Aron și Valeria Carașca, Petre și Lucreția Găvan, Ștefan și Lidia Kiss (care aniversează, în acest an, 60 de ani de căsnicie). Lor li s-au alăturat familiile care au adunat în buchetul vieții 50 de ani de căsnicie, aniversați la Primărie de soții: Marin și Natalia Florea, Ioan și Rozalia Iacomie, Petru și Vera Iordache, Ioan și Etelca Keri, Octavian și Eleonora Negrea, Neculai și Elena Panaite,Ionică și Ioana Petcu, Alexandru și Elena Szabo, Adalbert și Viorica Tocar.

Și pentru că anul acesta, întâlnirea seniorilor comunității dn Petroșani a stat sub semnul recordurilor, municipalitatea din Petroșani l-a invitat și pe apreciatul nostru sportiv Marius Avram Iancu, cel care a reușit anul acesta recordul traversării înot a fluviului Dunărea, de la un capăt la celălalt, cale de 2860 de kilometri, pentru a-i înmâna, în mod festiv, premiul de 10.000 de lei conferit de Consiliul local al municipiului Petroșani, la inițiativa primarului Tiberiu Iacob Ridzi. În acelaşi cadru festiv al ceremoniei de astăzi dedicată seniorilor, l-am premiat pe eroul nostru, Avram Iancu, pentru efortul supraomenesc de a trece înot Dunărea de la izvoare, la vărsare, astfel scriind istorie în Europa, Valea Jiului şi Petroşani în special, lucru care ne face pe noi să îl considerăm un erou, cu care comunitatea noastră se mândreşte. Felicitări Avram Iancu Marius!”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Drept dovadă că oamenii de valoare din comunitatea locală a Petroșaniului vin din toate generațiile, cadoul artistic oferit de autoritățile locale din Petroșani celor prezenți astăzi la festivitatea care a marcat celebrarea ”Zilei Internaționale a Vârstnicilor” a venit din partea unei fetițe de numai 9 ani, Delia Strana din Petroșani. În ciuda vârstei sale fragede, Delia Strana este deja deținătoarea unor recorduri adjudecate pe scenă, în numeroase spectacole, concursuri și festivaluri din întreaga țară, unde a cules premii și trofee care-i fac cinste și care onorează, la rândul lor, întreaga comunitate locală din Petroșani și din Valea Jiului. Firesc, recitalul folcloric oferit de Delia Strana celor aniversați astăzi de Primăria și Consiliul local Petroșani a cucerit selecta asistență și a smuls meritate roporte de aplauze.

 

 

[slideshow_deploy id=’13837′]