Reprezentanții CFR susțin că excelează privind absorbția fondurilor europene

Directorul general al CFR SA, Marius Chiper, a declarat că CFR SA înregistra în august un grad de absorbție a fondurilor europene de peste 2,5 miliarde de lei, acest lucru datorându-se și semnării unor contracte noi și alocării avansului pentru acestea.

„Anul acesta pot spune că excelăm la capitolul absorbție fonduri europene. Avem un grad de absorbție de peste 2,5 miliarde de lei. Suntem în plin avânt al execuției lucrărilor. Acum vorbim despre facturi de lucrări decontate la nivelul lunilor iulie-august, când s-a lucrat mai intens, dar avem un grad de absorbție, zic eu, satisfăcător pentru proiectele de infrastructură, aproape dublu față de anul trecut. Acest lucru se datorează și semnării unor contracte noi și alocării avansului pentru aceste contracte, care au contat foarte mult în ecuația asta a absorbției. Deci, eu zic că stăm foarte bine și va fi bine și pentru România în general, pentru că va putea deconta la Comisie o sumă importantă la sfârșitul acestui an”, a spus Chiper, în marja Summit-ul de Investiții Railway PRO.

Potrivit lui Chiper, compania derulează și proiecte fazate, dar are și proiecte noi.

„Avem și proiecte fazate, avem și proiecte noi. Când vorbim despre absorbție vorbim, practic, despre plata lucrărilor, pentru că pentru asta ni se dă bugetul. Absorbția nu o facem noi, noi plătim lucrările pe proiectele pe care le promovăm și sunt aprobate de Comisia Europeană”, a precizat el.

Marius Chiper a subliniat că CFR a ajuns la un anumit grad de maturitate „în care înțelegem ce facem și putem să programăm ceea ce facem în viitor”. În privința proiectelor aflate în derulare, șeful operatorului național de administrare a infrastructurii feroviare a menționat că acestea sunt cele „firești” de închidere a Coridorului IV Pan-european, reabilitându-se 400 de kilometri de coridor între Constanța și Predeal și, respectiv, Frontieră — Curtici — Arad. În plus, sunt în execuție în fază avansată aproximativ 180 de kilometri între Simeria și Sighișoara.

„Proiectele pe care le avem în derulare sunt proiectele firești de închidere a Coridorului IV. Au rămas de executat lucrări, dar avem soluții și am identificat și promovat soluții pentru întreg Coridorul IV, între Curtici și Portul Constanța. Ca noutate, pot să spun că am lansat în această vară secțiunea Brașov-Sighișoara, peste 120 de kilometri. S-au depus oferte pe două tronsoane și acum, pe 15 noiembrie, așteptăm depunerea ofertelor pentru cel de-al treilea lot. Am semnat contacte între Simeria, Gurasada și Radna, 140 de kilometri; avem patru loturi acolo în execuție deja. Avem în execuție între Simeria și Sighișoara aproape 180 de kilometri aflați într-un stadiu destul de mare de execuție, peste 75%, iar pe unele porțiuni chiar s-au finalizat în proporție de 95% și probabil le închidem în acest an sau în primăvara anului viitor”, a spus Chiper.

Potrivit acestuia, s-a primit finanțare pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru secțiunea Predeal-Brașov și a fost promovat proiectul de reabilitare a infrastructurii feroviare în zona Portului Constanța.

„Am promovat și avem aprobare de finanțare pentru studiul de fezabilitate pentru cea mai grea secțiune a acestui tronson, respectiv Predeal-Brașov, și, totodată, am promovat un proiect nou, poate surprinzător, de reabilitare a infrastructurii feroviare în zona Portului Constanța. În opinia mea, este vital să avem un port bine dimensionat din punct de vedere al infrastructurii feroviare. Portul a avut de suferit și merită să avem o infrastructură bună acolo, pentru că sunt tendințe de dezvoltare a transportului feroviar de mărfuri”, a arătat directorul general al CFR SA.

În plus, s-a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru linia de cale ferată București — Giurgiu, inclusiv Podul de la Grădiștea, care ar putea fi dat circulației la sfârșitul lui 2019.

„Am lansat studii de fezabilitate și pregătim proiecte noi care sperăm să înceapă undeva în anul 2019 pe București-Giurgiu, inclusiv Podul de la Grădiștea, pe care în sfârșit l-am identificat cu o soluție fezabilă de finanțare, care este acceptată de toată lumea, și vom avea un pod. Eu sper ca atunci când se împlinesc 150 de ani de la punerea în funcțiune a căii ferate București-Giurgiu să deschidem podul și să circulăm pe această secțiune, urmând faza a doua, să facem dublare și reabilitare. La sfârșitul lui 2019, undeva în octombrie — noiembrie 2019, am vrea să îl deschidem”, a spus el.

De asemenea, linia de cale ferată Cluj — Oradea — Episcopia Bihorului va fi electrificată și dublată, astfel încât va fi asigurată o nouă ieșire spre Ungaria a traficului de mărfuri.

„Totodată, Cluj — Oradea — Episcopia Bihorului. Această secțiune va fi electrificată și dublată și, în felul acesta, asigurăm o nouă ieșire pe granița cu Ungaria, care va fi de un real folos, pentru că vom ajuta o parte din traficul de marfă pe această secțiune nou reabilitată”, a explicat Marius Chiper.

Zilele Feroviare 2017 — Railway PRO Investment Summit reunește, marți și miercuri, la București, reprezentanți ai autorităților și instituțiilor cu activitate în domeniul feroviar, ai Comisiei Europene și instituțiilor financiare internaționale, operatori de transport feroviar și transport public pe șină, companii din industria feroviară, care vor dezbate noile direcții de dezvoltare din industria de resort.

Summit-ul de Investiții Railway PRO, aflat la cea de-a XII-a ediție, este principalului eveniment feroviar din Europa Centrală și de Est și facilitează dialogul de business în rândul jucătorilor din piață, susține și stimulează o abordare integrată a proiectelor naționale și internaționale care, împreună, accelerează dezvoltarea unui Spațiu Feroviar European Unic.

Evenimentul este structurat pe două zile, în care temele dezbătute sunt diverse și oferă posibilitatea participanților de a-și împărtăși opiniile privind dezvoltarea unui transport feroviar mai eficient și de a afla detalii importante atât despre proiectele în derulare, cât și despre cele viitoare. Fiecare zi se va încheia cu expunerea concluziilor și a propunerilor elaborate în urma discuțiilor.

ziarulunirea.ro

[slideshow_deploy id=’18375′]



« (Știre anterioară)