joi, octombrie 5th, 2017
Salvatorii au ajuns la unul dintre mineri
Echipele de salvatori minieri au reuşit să-l găsească pe unul dintre cei trei mineri prinşi de surparea din subteranul EM Lupeni. Minerul este viu, conştient şi comunică cu ei. Ortacul este prins sub cărbune şi echipele i-au eliberat capul iar acum sapă în jurul lui pentru a-i elibera şi corpul. Salvatorii au mai constatat că au comunicat tot timpul doar ortacul la care au ajuns acum. De ceilalți doi mineri încă nu se ştie nimic. [slideshow_deploy id=’30661′]
Apa Serv Valea Jiului anunță pentru vineri, restricții de apă la Vulcan
Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru vineri, 06.10.2017 în municipiul Vulcan- între orele 09:00 – 13:00. Zona afectată: cartier Micro 3B (Dalas) si Valea Lupseasca. Motivul restricţiei: remediere pierdere si inlocuire robinet trecere str. Mihai Eminescu, bl. 1, sc.2. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere. Birou Presă Apa Serv Valea Jiului Petroşani [slideshow_deploy id=’36590′]
Guvernul a adoptat azi un set de măsuri de protecție socială pentru salariații disponibilizați de la SNIMVJ
Angajații disponibilizați de la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului S.A. vor beneficia de măsuri de protecție socială, după ce Guvernul a alocat astăzi fondurile necesare plății acestora. Astfel, Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, alocarea sumei de 897.000 de lei din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2017 pentru plata venitului lunar de completare de care vor beneficia 378 de persoanele disponibilizate de la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului S.A. Venitul lunar de completare se adaugă indemnizației de șomaj și se acordă în baza OUG 36/2013 privind aplicareaCItește mai departe
Primăria Orașului Petrila invită cetățenii la o nouă consultare publică
Orașul Petrila în parteneriat cu Ambient Logistics SRL și Organizația „Salvați Copiii” – filiala Hunedoara anunță consultarea publică ce va avea loc în data de vineri, 6 octombrie 2017, la sediul Primăriei Orașului Petrila, începând cu ora 15,00. Consultarea publică, la care sunt invitați de această dată toți cetățenii din zona Cap de Linie Petrila – Cap de Linie Lonea, are ca obiect proiectul „Sprijin pregătitor pentru înființarea Grupului de Acțiune Locală (G.A.L.) Petrila și elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală (S.D.L.), obiectivele avute în vedere fiind următoarele: identificarea principalelor nevoiCItește mai departe
Update / Misiune de salvare contracronometru, la Lupeni
Operațiunea de salvare de la Lupeni este una extrem de dificilă, în condițiile în care în circa două ore s-a avansat doar 3 metri. Până la mineri ar mai fi circa 20 de metri de prăbușire şi nu se ştie exact în ce zonă sunt toate victimele. Unul dintre mineri pare a fi aproape de salvatori şi ar puta fi scos în următoarele ore. Salvatorii trebuie să decolmateze zona, să facă susținerea galeriei și abia apoi să sape în continuare. Ortacii ar fi fost trimiși „să recupereze” materiale și chiarCItește mai departe
COMUNICAT DE PRESĂ / Surpare de teren soldată cu 3 oameni blocați în subteranul minei Lupeni
COMUNICAT DE PRESĂ Surpare de teren soldată cu 3 oameni blocați în subteranul minei Lupeni Astăzi, în jurul orei 14 o surpare produsă în urma deranjării susținerii abatajului din subteranul minei Lupeni a generat blocarea a trei oameni la peste 400 de metri sub pământ. În momentul surpării se aflau în abatajul, cu o lățime de aproximativ 4 metri și o înălțime de 2 metri, 11 persoane. Opt mineri au părăsit zona periculoasă, șapte dintre ei fiind implicați în derularea operațiunilor de suport tehnic. 3 mineri cu vârste între 39CItește mai departe
Două elicoptere SMURD vin la Mina Lupeni
Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a anunțat că două ambulanțe aeriene sunt direcționate către Lupeni, unul din Arad și unul din București, pe lângă mașinile SMURD-ului și Serviciului de Ambulanță. Trei mineri sunt dați dispăruți în subteran în urma unei surpări într-o galerie la Mina Lupeni, din Valea Jiului, la fața locului fiind deplasate mai multe echipaje de salvatori. În zona din subteranul Minei Lupeni, unde s-a produs surparea, se aflau 14 mineri. Dintre aceștia, 11 au reușit să iasă la suprafață, iar trei au rămas în subteranCItește mai departe
Update / Accident grav în subteranul EM Lupeni
Update Ingrijorare la poarta Minei Lupeni Rudele minerilor prinși în surpare s-au adunat în fața exploatării miniere și așteaptă vești de la șefii minei cu privire la situația celor trei ortaci. Totodată, în curtea exploatării sunt mai multe ambulanțe și echipe de la SMURD, pentru a prelua minerii răniți. Chiar dacă situația este gravă și salvatorii sapă pe două fronturi pentru a ajunge la ortacii captivi în suprare, există o porțiune „de forma unui mic tunel” prin care pătrunde aer proaspăt către cei trei mineri. Trei mineri au fost prinsiCItește mai departe
Surpare într-un abataj al minei Lupeni, cu posibile victime
O surpare a fost înregistrată astăzi, în jurul orei 14,00 în panoul 7c al abatajului cu subminare din subteranul Minei Lupeni. Potrivit primelor informații prezentate de directorul general al CEH, Viorel Stancu, trei muncitori din echipa care lucra în zonă sunt dați dispăruți, iar echipele de salvatori sunt pregătite pentru a intra în subteran în căutarea acestora. [slideshow_deploy id=’27028′]
Apa Prod S.A. anunță sistări de apă în localitatea Simeria
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Simeria DATA: 05.10.2017 INTERVAL ORAR: 13:00 – 15:00 STRĂZI AFECTATE: Horea, T. Vladimirescu, Liliacului și Libertății. MOTIVUL: Avarie rețea (branșament spart) pe strada Libertății. ( între Atelierului și Andrei Mureșanu ). SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]
Evaziune fiscală cu uleiuri uzate
Mai multe descinderi au loc în 22 de județe printre care și Hunedoara, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 29 de milioane de euro. Descinderile au loc în București și în județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Galați, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Vrancea, la sediile sociale și punctele de lucru a 17 societăți comerciale implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor uzate, care emiteau certificate de gestionare a acestor uleiuri. PolițiștiiCItește mai departe
Ziua Educatorului marcată, la Petroșani
Ziua Educatorului a fost marcată la Petroșani într-un cadru festiv. 12 dascăli care au ieșit anul acesta la pensie și încă 6 profesori ai căror elevi au obținut media 10 la examenul de evaluare națională au fost premiați într-un cadru festiv. Administrația locală le-a pregătit profesorilor și momente artistice, în care tinerele talente au transmis mesaje de prețuire pentru dascăli. “Pentru noi este un moment important prin care putem să vă aducem mulțumiri pentru ceea ce ați făcut și ceea ce veți face pentru comunitatea noastră și pentru copiii noștri.CItește mai departe
Proiect pentru disponibilizații de la SNIM, pe masa Guvernului
Guvernul ar putea aproba, astăzi, proiectul de hotărâre privind aprobarea alocării unei sume din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2017 pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului S.A. Mai multor angajați de la SNIM le-au fost suspendate preavizele de concediere tocmai din acest motiv, că Guvernul nu aprobase proiectul de hotărâre prin care disponibilizaților să le fie acordate venituri de completare. Prin proiectul de act normativ se propune aprobarea sumei de 897 mii lei din bugetulCItește mai departe
Un nou dosar pe numele lui Alin Simota
Afaceristul din Petroșani a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență. Dosarul a fost înregistrat e rolul instanței din Bacău. Fostul vicepreședinte al PNL Hunedoara se află în penitenciar, unde execută o pedeapsă primită într-un alt dosar de conflict de interese. Potrivit unui comunicat al DNA, la data de 28 decembrie 2016, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Gabriela Mazilu, la data faptei director economic al SC CET SA Bacău și Ovidiu Mazilu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de cumpărareCItește mai departe
Pe Valea Maliței din Hunedoara lucrează cu șaitrocul singura căutătoare de aur independentă din România
După ce a lucrat în minele de aur vreme de 15 ani, inginerul geolog Georgeta Dulgheru a decis că este momentul să facă ceva pentru ca meșteșugul tradițional al căutării aurului să nu se piardă. A avut nevoie de aproape un an pentru obținerea unei autorizații prin care acum poate exploata un perimetru aurifer bine delimitat din Munții Apuseni și astfel a devenit prima femeie căutător de aur din România. Un soare blând de toamnă ne însoțește în drumul nostru spre Patrulaterul Aurului, un perimetru în care sunt cuprinse maiCItește mai departe
Ziua Educației a fost sărbătorită, sub semnul excelenței, la Lupeni
Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni au dorit ca, anul acesta, în întâmpinarea Zilei Mondiale a Educației, să facă nu doar un binemeritat cadou profesorilor și elevilor eminenți din localitate, ci și să macheze acest eveniment, așa cum este firesc, drept unul memorabil pentru comunitatea din municipiul Lupeni. Nu încape îndoială că sărbătoarea de la Lupeni dedicată dascălilor, sărbătoare găzduită de eleganta sală de spectacole a Palatului Cultural Lupeni, a fost una reușită. Mai mult, putem spune fără teama de a greși, că evenimentul a stat sub semnul excelenței.CItește mai departe
La Școala ”IG Duca” din Petroșani: ”Tinerii învață de la vârstnici”
Școala Gimnazială ”I.G.Duca” din Petroșani organizează vineri, 6 octombrie 2017, evenimentul cu tema “Tinerii învață de la vârstnici”, derulat în cadrul proiectului ”Who cares about me?”, proiect susținut deErste Stiftung – Austria, prin programul ACESAct local, 2017. Potrivit organizatorilor, scopul general al proiectului este apropierea generațiilor și deprinderea de abilități practice, prin crearea unui cadru în care diferențele de vârstă se fie mai degrabă un motiv de învățare decât unul de disensiune. În cadrul acestui eveniment,elevii Școlii Gimnaziale ”I.G.Duca”, tineri voluntari din cadrul Organizației Caritas și persoane vârstnice vor participaCItește mai departe
PROIECT: Deținuții pot urma cursuri de formare profesională pe tot parcursul pedepsei cu închisoarea
Potrivit unei inițiative legislative care a fost adoptată deja de Senat și este în dezbatere în Camera Deputaților (forul decizional), deținuții pot urma cursuri de formare profesională pe tot parcursul pedepsei cu închisoarea, Legea prevede acum ca persoanele care au de exectat pedepse să poată urma cursuri de formare profesională la agențiile județene de ocupare a forței de muncă doar cu 9 luni înainte de termenul de eliberare din penitenciar. Un astfel de curs are durata minimă de 3 luni, iar inițiatorii susțin că perioada actuală, de 9 luni, esteCItește mai departe
Guvernul nu vrea să renunțe la transferul plății contribuțiilor la angajat. Premierul Tudose: ”Soluția o vom găsi împreună cu sindicatele”
Guvernul nu a renunțat la transferul plății contribuțiilor de la angajator la angajat, potrivit declarației făcute, miercuri, de premierul Mihai Tudose. El a precizat că în această privință se caută o soluție alături de sindicate, astfel încât toată lumea să fie de acord. „Nu, a spus-o și domnul președinte Hossu foarte clar. Și o repet și eu sper, la fel de clar. Nu s-a luat decizia renunțării la acest transfer. Găsim o soluție de compensare sau de implementare a Legii salarizării, dacă se poate să nu mai facem acest transferCItește mai departe
Românii cheltuiesc lunar 150 de lei pentru alimentele cu care își trimit copiii la școală, de 5-6 ori mai puțin decât alte țări
Conform unui studiu realizat de o companie alimentară, familiile din România cheltuiesc lunar aproximativ 150 de lei pentru pentru alimentele cu care își trimit copiii la școală sau la grădiniță, în timp ce în alte țări europene investițiile lunare de pe acest segment sunt cu până la 5-6 ori mai mari. „În plus, în general, părinții români tind să acorde o atenție mai mare alimentației copiilor de până în 10 ani, însă aceștia au nevoie de o alimentație sănătoasă și supervizată îndeaproape în toate etapele lor de dezvoltare. Cu toateCItește mai departe
ANAF: Modalitatea de control și sancționare a firmelor schimbată. Amenda minimă doar în anumite condiții
Prin modificarea legislației, Ministerul Finanțelor va permite firmelor să achite pentru nereguli contabile doar jumătate din amenda minimă, dacă plătește în maximum 48 de ore. Termenul de 48 de ore va curge de la data încheierii procesului-verbal ori de la data comunicării acestuia, conform modificărilor pregătite la nivel guvernamental asupra Legii contabilității. Legea nu prevede în prezent această posibilitate. Proiectul aflat în pregătire va corela, în același timp, prevederi ale Legii contabilității cu cele ale Legii privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale, în sensul că ”dacă o entitate efectueazăCItește mai departe
Volumul aniversar al Bibliotecii județene ”Ovid Densușeanu” din Deva, premiat de Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România
La începutul lunii octombrie 2017, Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) a acordat premiul pentru cea mai bună lucrare de specialitate, categoria Studii și cercetări sub formă de volum, lucrării ”Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, 65 de file de viață”. Lucrarea, cu caracter monografic, a apărut anul trecut și a fost elaborată și editată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, avându-i drept coordonatori pe managerul bibliotecii, Ioan Sebastian Bara, și colaboratorii Denisa Toma și Ioachim Lazăr. Premiul i-a fost înmânat managerului bibliotecii din Deva,CItește mai departe
ISU: ”Zeci de clădiri din județul Hunedoara funcționează fără autorizație de securitate la incendiu”
Zeci de clădiri din județul Hunedoara funcționează fără autorizație de securitate la incendiu deși termenul prorogat a expirat la finele lunii septembrie. Statisticile existente la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara, prezentate de conducerea ISU Hunedoara într-o conferință de presă, arată că în județul Hunedoara funcționează fără autorizație de securitate la incendiu în jur de 90 de clădiri, instituții sau obiective. În cadrul unei conferințe de presă desfășurată la sediul inspectoratului prim adjunctul I.S.U. Hunedoara și reprezentanții Inspecției de Prevenire au punctat faptul căCItește mai departe
Locuri de muncă sezonere în Spania, pentru sezonul agricol 2018, prin rețeaua EURES
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara prin serviciul de ocupare EURES Romania oferă 800 locuri de muncă vacante în Spania– firma SUREXPORT (400 de femei și 200 de cupluri) pentru munca sezonieră în agricultură (sunt solicitate persoane apte pentru munca la câmp, vârsta 18 – 50 ani), pentru recoltarea căpşunilor, campania 2018 (nu se solicită experiență). Durata contractului de muncă este de aproximativ 3 luni, data estimată de angajare este 15 februarie 2018. Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi/ 39 ore pe săptămână împărţite în 6CItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 5 OCTOMBRIE, SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA ŞI BRAD
LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 05.10.2017 INTERVAL ORAR: 08:30 – 16:00. STRĂZI AFECTATE: Batiz ( Bl.F1, F2, G1, C7, C8, L1, L3, D1, D2, D3 ,D4, D5, D6, D7), Barbu St. DelaVrancea (Bl.J1, J2), Arenei (Bl. B1, B2, B3), Ștrandului Bl. L2 și Intrarea Lanului (Bl. C2, C3, C4, C5, C6, E.) MOTIVUL: Eliminare avarie str. Batiz, Bl. G1. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad DATA: 05.10.2017 INTERVAL ORAR: 08:00-15:00 STRĂZI AFECTATE: str. Decebal, casele nr.1,3,5 MOTIVUL: Avarie conducta DN 63, str.Decebal. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumeșteCItește mai departe
Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva intră în revizie
Primăria Municipiului Deva informează că telecabina care facilitează accesul spre Cetatea Deva va fi oprită până la sfârșitul săptămânii, în vederea efectuării reviziei tehnice. Echipamentul va fi repus în funcțiune luni, 9 octombrie 2017. De miercuri, 4 octombrie 2017, până duminică, 8 octombrie 2017, accesul în Cetatea Deva se poate face pe jos, pe la Poarta 1, zilnic, între orele 8.00-20.00. Ultima intrare pe Poarta 1 va avea loc la ora 19.30. [slideshow_deploy id=’13835′]
Scade numărul asigurărilor pentru locuințe
Numărul polițelor de asigurare pentru locuințe a scăzut în ultimul an cu peste 1000. Hunedorenii par a nu fi învățat nimic din experiența anului trecut, când sute de proprietăți au fost afectate de urgia naturii. Potrivit datelor oficiale, la nivelul județului Hunedoara au fost încheiate 32.034 de polițe de asigurare obligatorii. Totodată, daunele plătite au fost în sumă de 59.246.00 lei, conform datelor actualizate la data de 31 august anul curent. Potrivit Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale, la nivelul județului Hunedoara doar puțin peste 16% dintre hunedoreni au oCItește mai departe
Investiții pentru condiții normale de muncă
Autoritățile locale de la Petrila vin în sprijinul medicilor de familie care își au cabinetele medicale în clădirea Policlinicii. Acoperișul este stricat, aici fiind necesare reparații. În acest sens, medicii au solicitat sprijinul administrației locale de la Petrila, în vederea efectuării lucrărilor. “Având în vedere cererea (…) înaintată Primăriei orașului Petrila de către reprezentanții cabinetelor medicale ce îșI desfășoară activitatea în cadrul Policlinicii din orașul Petrila, prin care ni se solicită sprijinul în soluționarea de comun accord, în calitate de coproprietari, a problemelor legate de reparația acoperișului la imobilul maiCItește mai departe
Alți pensionari protestează
Săptămâna a început cu proteste la Petroșani. Pensionarii mineri din cadrul Ligii Sindicatelor Pensionarilor Mineri din Valea Jiului au fost primii care au ieșit pe străzile din Petroșani pentru a-și striga nemulțumirile. Astăzi urmează pensionarii de la Asociatia Seniorilor 2016-Valea Jiului. “Va informam ca nu solicitam nimic altceva decat ca, recalcularea pe Legea 192/2015, sa se faca la stagiul complet de cotizare de 20 de ani. Un exemplu: director de mina pensionat in 2010, are pensie mai mica cu 1000 de lei decat pensia recalculata a unui lacatus de mina,CItește mai departe
Încă o săptămână de libertate
Femeia nu ajunge în închisoare așa cum au cerut ofițerii care o supraveghează pe perioada de executare a unei condamnări cu suspendare. mama denaturată primise mai bine de doi ani pentru maltratarea băiețelului unui vecin. Alina Nadia Ardeleanu, tânăra din Uricani care și-a lăsat copilașii să ardă de vii în casă, a scăpat de celula închisorii cel puțin încă o săptămână de zile. Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Petroşani a cerut revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 11 luni închisoare, însă solicitarea a fostCItește mai departe