După ce a lucrat în minele de aur vreme de 15 ani, inginerul geolog Georgeta Dulgheru a decis că este momentul să facă ceva pentru ca meșteșugul tradițional al căutării aurului să nu se piardă. A avut nevoie de aproape un an pentru obținerea unei autorizații prin care acum poate exploata un perimetru aurifer bine delimitat din Munții Apuseni și astfel a devenit prima femeie căutător de aur din România.

Un soare blând de toamnă ne însoțește în drumul nostru spre Patrulaterul Aurului, un perimetru în care sunt cuprinse mai multe localități din Munții Apuseni, la granița dintre județele Alba și Hunedoara. Unele dintre acestea sunt cunoscute încă din vremea romanilor ca exploatări miniere din care prețiosul minereu aurifer era scos la suprafață cu ajutorul coșurilor din nuiele.

Din satul Stănija, județul Hunedoara, plecăm spre Casa Aurarului împreună cu inginerul geolog Georgeta Dulgheru. De acolo ne îndreptăm spre Valea Maliței, locul în care și-a amenajat singură un jgheab de spălare a nisipului din albia pârâului, denumirea tehnică fiind de ‘instalație de căutare a aurului aluvionar’.

Pe un drum îngust, încercăm să ne ferim mașina de crengile arborilor din pădure și totodată suntem atenți să nu depășim buza prăpastiei care se cască în partea stângă. Urcăm ghidați de gazda noastră, care ne promite că vom avea parte de o surpriză atunci când vom ajunge într-o micuță poiană, delimitată de câteva pietre care parcă împrumutaseră o nuanță gălbuie.

„Suntem pe Valea Malița, partea superioară a bazinului Văii Stănija, care, la rândul ei, este un afluent al Văii Buceș și al Crișului Alb”, ne spune, didactic, Georgeta Dulgheru, în timp ce coborâm din drum spre un loc cunoscut numai de ea. Atenți la frunzișul umed, curiozitatea ne îndeamnă să o întrebăm de ce a ales să caute aur, tocmai aici, pe Valea Maliței, într-o asemenea pustietate?

„Pentru că aici avem certitudinea că vom găsi fire de aur în aluviuni. Suntem într-o zonă în care se află foste mine de aur, acum închise, dar care sunt spălate de torenți, și toate aceste ape vin aici, în vale, la un moment dat. Vechile lucrări miniere, fostele halde de steril, sunt spălate, și ele, de ape, iar în acest fel avem garanția că vom găsi aurul care s-a depus în aluviuni, de-a lungul timpului”, ne răspunde geologul.

Apoi ne spune că a obținut autorizația care-i permite să caute aurul aluvionar după aproape un an și jumătate de umblătură, timp în care a fost nevoită să suporte toate cheltuielile. Și nu sunt puține, dacă ar fi să ne gândim că a trebuit să meargă pe la mai multe instituții ale statului din București pentru a-și obține avizele necesare. Totul costă bani.

Interesant este faptul că Georgeta Dulgheru nu a cerut autorizație să caute aur pentru a se îmbogăți, ci pentru a-și pune în practică ideea unui proiect prin care dorește să salveze tradiția acestui meșteșug, practicat de mii și sute de ani pe cursurile de apă. Tenace din fire, a reușit în urmă cu câteva luni să-și vadă gândul împlinit și să construiască primul jgheab de spălare a minereului cu potențial aurifer.

„Am început cu pași mărunți și m-am gândit să fac o mică instalație dintr-un jgheab echipat puțin mai modern, dar care îmi permite să lucrez cu mai mult material. Finalizarea procesului de căutare a firicelelor de aur se face însă cu șaitrocul, care astăzi se confecționează din fibră de sticlă. Practic, ne-am adaptat la condițiile de acum, dar fără să alterăm tehnica veche de căutare a aurului. Am făcut numeroase încercări pentru a găsi locul potrivit și, în timp, am găsit primele firicele de aur”, ne explică Georgeta Dulgheru.

Nu este ușor pentru o femeie să caute aurul cu șaitrocul, un fel de lopată care se deschide în partea din față sub forma unui evantai, iar în spate este prevăzut cu un spațiu în care se poate aduna nisipul. Preluat din cursul de apă, spălat prin mișcări repetate, „materialul” se decantează cu grijă până când, pe un șanț tăiat foarte fin pe mijlocul șaitrocului apare un grăunte strălucitor.

Nu vă bucurați prea tare, pentru că s-ar putea să fi dat de „aurul prostului”, o formă de pirită care poate fi confundată foarte ușor cu aurul. Cei care se pricep o identifică după luciu și culoare, chiar dacă și aurul poate varia ca nuanțe atunci când este exploatat primar sau este combinat cu alte metale. „Cu cât aurul este mai apropiat de culoarea lui adevărată, cu atât este mai pur și bogat în carate. Dacă are o tendință spre albicios, atunci are mai mult argint, dacă nuanța este mai roșiatică, atunci vom regăsi acolo mai mult cupru”, ne explică doamna Georgeta.

Există oare un miraj al aurului? „Probabil că există, dar depinde la ce stadiu ajungi cu el, pentru că, la un moment dat, poate fi periculos. Însă, pentru cine a lucrat de-o viață în acest domeniu, altfel se manifestă acest miraj. Este vorba despre obișnuință, un alt mod de a percepe aurul, este o curiozitate. Da, există acest miraj, dar cei conștienți nu sunt expuși la acest pericol pentru că ei realizează că nu este atât de ușor să găsești aur”, este explicația specialistului care a muncit în minele de aur ale Apusenilor.

Privind cu detașare, să faci avere răscolind apele în căutarea aurului aluvionar poate fi un scop, dar nimeni nu poate garanta reușita. Este nevoie de timp, cunoștințe practice și o mare doză de noroc. Câștigul Georgetei Dulgheru stă în altă parte, în ideea unui concept de dezvoltare durabilă a unui sat în care căutarea aurului cu șaitrocul poate reprezenta magnetul necesar atragerii turiștilor.

Așa a început un proiect al cărui fir călăuzitor este aurul din satul Stănija. Cu sprijinul autorităților locale din comuna Buceș, fostul inginer geolog de la minele de aur din zona Bradului a construit ‘Casa căutătorului de aur’, o cabană din lemn dotată cu tot ceea ce are nevoie un turist care dorește să fugă de aglomerația urbană și vrea să vadă frumusețile neatinse ale naturii sălbatice. Este o locuință curată, cu bucătărie și dormitoare cu paturi suprapuse, suficiente pentru turistul obosit care a străbătut pădurile, timp de o zi.

Între Georgeta Dulgheru și Casa Aurarului există o legătură stabilită printr-un om despre care s-a scris de foarte multe ori: Ioan Cătălina, primul căutător de aur autorizat din România. La cei 82 de ani, Ioan Cătălina este mentorul Georgetei Dulgheru. De câțiva ani, vârsta și sănătatea nu i-au mai permis să caute aur cu șaitrocul, dar mintea îi este limpede și gândește la ceea ce se poate face pentru oamenii din sat.

„Domnul Cătălina și primarul din comuna Buceș, Achim Mărcuș, au dorit ca meșteșugul căutării aurului în această zonă, să nu moară. În urmă cu doi ani am reușit să câștig un proiect cu fonduri nerambursabile pentru promovarea meșteșugurilor locale. Am început acest proiect, am construit ‘Casa căutătorului de aur’ și am desfășurat mai multe programe cu elevii de la școlile din zonă. Căutarea aurului cu șaitrocul este o altă etapă în care se pot antrena localnicii de aici. Cred că se poate trăi prin ceea ce oferă aceste locuri, începând cu natura, până la obiceiul căutării aurului”, explică doamna Dulgheru.

De altfel, primii turiști au și venit în vara acestui an, ba unii, mai cu dare de mână, și-au cumpărat case în sat, fermecați de frumusețea locului. De aceea, speranța inițiatorilor proiectului este că lucrurile nu se vor opri aici și să mai dureze mult timp până când șaitrocul să fie pus definitiv în cui.

Georgeta Dulgheru ne-a făcut și nouă, la fel ca turiștilor, o demonstrație despre cum se caută aurul cu șaitrocul, iar în acel moment nu ne-am putut înfrâna o altă întrebare, care ține mai mult de cochetăria feminină: „Când credeți că veți purta primul inel confecționat din aurul pe care îl veți găsi aici?”.

Răspunsul a fost dezarmant de simplu: ‘O să vă dezamăgesc. Eu nu sunt o iubitoare a bijuteriilor din aur. Poate este un paradox al omului care a lucrat cu aurul. Atunci când am lucrat în subteran ne feream să avem asupra noastră și cel mai mic firicel de aur pentru că se făceau percheziții riguroase la ieșirea angajaților din mină. Acel control cred că m-a îndepărtat de dorința de a avea aur. Îmi doresc mai mult să duc meșteșugul mai departe și nu țin neapărat să obțin o cantitate de aur. Dar, dacă se va întâmpla, vom vedea. Poate este o experiență pe care n-am trăit-o încă și care îmi va da o satisfacție extraordinară, la acel moment. Vom vedea…”.

Și după cei 15 ani în care a lucrat în minele de aur din zona Bradului, inginerul geolog Georgeta Dulgheru nu-și poate ascunde regretul că toate aceste exploatări s-au închis, una câte una. Sfârșitul mineritului aurifer a fost în anul 2006, când de la mina Gurabarza s-a extras ultimul vagonet încărcat cu prețiosul minereu.

„Am rămas cu nostalgia anilor tinereții, ani grei, dar frumoși, în care aveam satisfacția că nu oricine lucrează cu aurul și nu orice femeie intra în subteranul unei mine. Și mai am o satisfacție enormă: aici la Stănija, la Buceș, în zona Bradului, mă întâlnesc cu oameni pe stradă și ei mă salută, chiar dacă eu nu-i mai cunosc pe toți. În acele momente realizez că oamenii cu care am lucrat l-au respectat atât pe inginerul geolog, cât și pe omul Georgeta Dulgheru. Mă simt foarte bine. Am iubit mineritul, îl regret, și oricând dacă s-ar mai deschide o galerie în subteran, mi-aș dori să lucrez acolo”, și-a încheiat pledoaria pentru metalul galben singura femeie căutătoare de aur din România și, poate, din Europa.

Sorin BLADA / AGERPRES

[slideshow_deploy id=’17636′]