Asociația Niloran apreciază că tinerii sunt tot mai interesați de temele comunității
În cadrul Proiectului “Tinerii județului Hunedoara”, implementat de Asociația “Niloran”, în parteneriat cu Consiliul Județului Hunedoara și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, au avut loc primele întâlniri cu elevi din mai multe liceele petroșănene.
”Tinerii pe care i-am întâlnit au fost mai interesați decât de cei pe care i-am întâlnit în anii precedenți. Am constatat cu o oarecare surpriză că termeni ca democrație și comunitate nu le mai sunt străini tinerilor nostri, chiar de la vârste destul de mici (adică chiar din clasa a IX-a). Această stare de fapt ne demonstrează nouă și – sperăm noi- și decidenților că astfel de proiecte sunt absolut necesare, iar calitatea informațiilor care sunt însușite de tineri este tot mai bună”, spune Nicu Tașcă, președintele Niloran.
În cadrul proiectului, peste 100 de elevi ai unor licee din Valea Jiului învăță ce înseamnă participarea publică și care sunt instrumentele acesteia.
La finalul proiectului, aceștia își vor putea identifica un rol pe care să îl joace în comunitatea locală, putând să-și dezvolte o carieră.
Nicu Tașcă recizează că proiectul “Tinerii județului Hunedoara” este primul proiect din acest an al Asociației Niloran și se dorește a fi o modalitate de apropiere a tinerilor de comunitatea din care fac parte, prin dezvoltarea unor competențe utile comunității.
[slideshow_deploy id=’13835′]