11 octombrie – Ziua Internațională a Fetelor
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170 prin care a fost declarată ziua de 11 octombrie – Ziua Internațională a Fetelor, la 19 decembrie 2011. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și problemelor cu care se confruntă fetele în întreaga lume, potrivit https://www.un.org.
Ziua Internațională a Fetelor promovează drepturile acestora, subliniază inegalitățile de gen și diversele forme de discriminare și abuz suferite de tinerele din întreaga lume. Tema din acest an este „EmPOWER girls: emergency response and resilience planning”.
Adolescentele au dreptul la siguranță, educație, sănătate, nu doar în timpul anilor de formare, ci și în etapa următoare, cea a maturizării. Dacă sunt susținute în mod eficient în anii adolescenței, fetele au potențialul de a schimba lumea atât în perioada adolescenței, cât și în cea a maturității, ca viitoare mame, mentori sau lideri politici.
O astfel de „investiție” promite un viitor mai bun, unul în care jumătatea feminină este un partener egal în rezolvarea problemelor legate de schimbările climatice, conflicte politice, creștere economică, prevenirea bolilor etc. Deși în ultimii ani s-au făcut progrese în domeniu, acestea trebuie continuate. În ultimii 15 ani, comunitatea globală a înregistrat progrese semnificative în îmbunătățirea vieții fetelor.
Agerpres.ro
[slideshow_deploy id=’36590′]