Shopping City Deva își așteaptă vizitatorii la Târgul de Antichități și Handmade în perioada 13 – 15 octombrie
La mijloc de octombrie, Shopping City Deva devine punctul de întâlnire pentru vânătorii de obiecte de colecție. Centrul comercial găzduiește cea de-a doua ediție a Târgului de Antichități și Handmade din acest an, după succesul evenimentului din iulie. Peste treizeci de colecționari, anticari, dar și producători tradiționali din Satu Mare, Timișoara, Sibiu, Brașov, Târgu Mureș, Alba, Craiova, Cluj și Iași își vor expune produsele în spațiile special amenajate pe galeria centrului comercial.
În perioada 13 – 15 octombrie, vizitatorii centrului comercial vor descoperi în cadrul târgului mici comori la prețuri accesibile, precum piese de mobilier, decorațiuni, candelabre și veioze, ceasuri de mână sau de buzunar, bijuterii și servicii prețioase de masă, din porțelan. De asemenea, iubitorii de obiecte care poartă amprenta timpului își vor putea completa colecțiile cu monede și cărți în ediții limitate, aparate de fotografiat, mașini de scris sau lăzi de zestre.
Anticarii vor participa la Târgul de Antichități și Handmade cu exponate în ediții limitate, care fac parte din moștenirea familiei, fiind primite de la bunicii sau părinții lor. Mai mult, vizitatorii Shopping City Deva prezenți la târg vor putea cumpăra dulciuri delicioase și produse din lavandă, pregătite după rețete tradiționale, dar și diverse tipuri de miere.
Mai multe detalii se găsesc pe site-ul Shopping City Deva și pe pagina de Facebook a centrului comercial
[slideshow_deploy id=’27126′]