Guvernul României a aprobat Programul de iarnă 2017-1018 în domeniul energetic

Guvernul a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Energiei, Programul de iarnă în domeniul energetic. Acesta se adresează tuturor producătorilor de energie electrică și termică în cogenerare cu unități dispecerizabile și se aplică în perioada 15 noiembrie 2017 – 31 martie 2018.

Practic, prin Programul aprobat astăzi, a fost stabilit nivelul stocurilor de combustibili în vederea producerii de energie pe care producătorii trebuie să îl asigure până la data de 15 noiembrie anul curent, dar și necesarul de volum de apă din lacurile de acumulare.

Precizăm că la estimarea nivelului stocurilor de combustibili, respectiv la  elaborarea Programului au stat prognozele realizate de Comisia Naţională de Prognoză şi Dispecerul Energetic Naţional, precum și cele ale Administrației Nationale de Meteorologie și ale Institutului Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor.

Astfel, după analiza tuturor informațiilor livrate de aceste instituții, a fost luată în calcul pentru iarna 2017-2018 o creștere medie a consumului de energie electrică de 1,1% faţă de Programul de iarnă anterior (2016-2017). Pornind de la aceleași date, estimăm pentru perioada de iarnă o producție de 23,5 TWh de energie electrică și 7,5 milioane de Gigacalorii energie termică.

Pentru asigurarea condițiilor în vederea producerii acestor cantități, stocurile necesare, pentru fiecare tip de resursă, stabilite prin Program sunt următoarele:

Combustibil/

apă

– Lignit în centrale mii tone 1.309(din care 1.000 la CEO)
–  Lignit depozitat în carierele CE Oltenia mii tone 500
– Huilă (Hunedoara și Iași) mii tone 332
– Păcură mii tone 25,9
– Volum de apă în lacuri mil. m3 1.656
– Energie electrică echivalentă în lacuri mii MWh 1.600
– Stoc de gaze naturale estimat a fi înmagazinat în depozitele subterane la finalul ciclului înmagazinare 2017 mil. mc

 

2.200

Totodată, având în vedere cantitatea de energie electrică de 23.514 GWh prognozată de producători a fi realizată în intervalul de referinţă, precum şi de consumul de energie electrică estimat de DEN la 22.294 GWh, rezultă disponibil un sold de export-import de 1.220 GWh. Estimările lunare ale acestui sold pentru perioada decembrie – martie pornesc de la 280 MW și ajung până la 915 MW  putere medie.

Conform documentului aprobat astăzi, se va constitui Comandamentul de iarnă cu membri din partea Ministerului Energiei, Ministerului Economiei, Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene, Ministerului Apelor și Pădurilor,   operatorilor din sectorul energie și gaze, precum și din partea Ministerului Transportirilor și a CFR Marfă în calitate de invitați.

[slideshow_deploy id=’24093′]