Studenții petroșăneni învată și despre participarea publică
Pe lângă materiile aferente fiecărui profil în parte, studenții petroșăneni învață în acest nou an universitar și despre participarea publică. Totul este posibil în cadrul Proiectului “Tinerii județului Hunedoara”, un proiect de tineret finanțat de Direcția Județeană pentru Tineret Hunedoara și implementat de Asociația “Niloran”, în parteneriat cu Universitatea din Petroșani.
În cadrul acestuia, peste 160 de studenți învață ce înseamnă participarea publică și care sunt instrumentele acesteia. De asemenea, în perioada de desfășurare a proiectului, tinerii vor avea ocazia să discute cu oameni cu expertiză în domeniul participării publice, dar și cu lideri ai Direcției Județene pentru Tineret Hunedoara.
La finalul proiectului, aceștia își vor putea identifica un rol pe care să îl joace în comunitatea locală, prin intermediul organizațiilor studențești sau de tineret, putând să-și dezvolte o carieră.
Potrivit inițiatorului acestui demers, jurnalistul Nicu Tașcă, proiectul “Tinerii județului Hunedoara” s-a născut din dorința de a-i apropia pe tineri de comunitatea din care fac parte și/ sau studiază, prin dezvoltarea unor competențe utile comunității.
[slideshow_deploy id=’13837′]