Pregătirile pentru iarnă în analiză la Prefectura județului Hunedoara
Conducerea Instituției Prefectului – județul Hunedoara a avut astăzi o întâlnire de lucru privind stadiul pregătirilor pentru sezonul rece cu reprezentanţi ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH), primarii municipiilor Brad și Vulcan şi viceprimarul municipiului Petroşani.
În privinţa încălzirii în municipiul Deva, reprezentanţii CEH au arătat că reţelele de transport şi distribuţie sunt exploatate şi întreţinute de Sucursala Electrocentrale Mintia. Potrivit reprezentanțlor CEH, acestea au fost deja revizuite şi furnizarea agentului termic a început pentru asociaţiile de proprietari care au solicitat acest lucru. ”Există stocuri de cărbune şi contracte încheiate pentru asigurarea acestora pentru anul 2017, urmând să se facă demersuri pentru trimestrul I al anului 2018. Nu sunt probleme în privinţa încasării contravalorii energiei termice de la utilizatorii din municipiul Deva”, este una din concluziile formulate după întâlnirea de astăzi de prefectul județului Hunedoara, Tiberiu Fabius Kiszely.
Pentru Valea Jiului, municipiile Petroşani şi Vulcan, furnizarea agentului termic va începe la 1 noiembrie a.c. Aici, potrivit reprezentanților CEH, în prezent, se mai execută lucrări de întreţinere la conducta magistrală de transport. De asemenea, reţelele de distribuţie, care cad în sarcina primăriilor, sunt pregătite în municipiul Petroşani, iar în municipiul Vulcan se află în stadiul final al verificărilor. ”Stocurile de cărbune sunt asigurate la termocentrala Paroşeni. CEH a transmis celor două UAT-uri proiectele de convenţie de furnizare. Încasările se situează la 59% pentru Petroşani, respectiv 100% pentru Vulcan, cu menţiunea că în municipiul Vulcan nu se furnizează energie termică la populaţie. Pentru a nu periclita furnizarea agentului termic, conducerea CEH a făcut un apel către beneficiarii din Valea Jiului pentru a-și plăti obligațiile ce le revin”, este cea de-a doua concluzie a întâlnirii de astăzi de la Prefectură.
Complexului Energetic Hunedoara furnizează energie termică municipiilor Deva – de la termocentrala Mintia, respectiv Petroşani şi Vulcan – de la termocentrala Paroşeni.
O a treia concluzie a întâlnirii de astăzi vizează municipiul Brad, unde sistemul de distribuţie este modernizat în proporţie de 70%. Aici, furnizarea agentului termic va începe de la data de 1 noiembrie 2017, iar în prezent se lucrează la un punct termic care va fi recepţionat până la acea dată. Prin accesarea Programului guvernamental „Căldură şi confort” s-au făcut plăţi în avans către societatea furnizoare pentru achiziţionarea necesarului de combustibil. În plus, Instituţia Prefectului a promovat o hotărâre de guvern pentru alocarea unor fonduri din rezerva bugetară, în vederea echilibrării bugetului Primăriei Brad la secţiunea destinată asigurării stocului de combustibil.
Prefectul judeţului Hunedoara a solicitat tuturor unităţilor administrativ-teritoriale şi societăţilor cu responsabilităţi în domeniu situaţia pregătirilor pentru sezonul de iarnă 2017-2018 – contracte de deszăpezire încheiate, stocuri de materiale antiderapante şi carburanţi, numărul de utilaje disponibile.
[slideshow_deploy id=’27126′]