La Petroșani, Târgul de Produse Tradiționale a dat startul ”Zilelor Recoltei” în Valea Jiului
Ajuns la ediția a VII-a, Târgul de Produse Tradiționale de la Petroșani a reușit, și de această dată, să ofere doritorilor produse sănătoase şi autentice. Numeroși producători locali și firme producătoare de diverse produse tradiționale din Valea Jiului, cărora li s-au alăturat și diverși producători din alte regiuni ale României, precum Maramureș, Satu Mare, Alba Iulia, Caransebeș sau Gorj, au pus în vânzare diverse sortimente de produse de cea mai bună calitate.
Succesul ediției precedente a determinat organizatorii să păstreze locul de desfășurare al Târgului, în zona Centrului civic, mai exact în Piața Victoriei (Petroșani Nord), acolo unde au poposit, preț de 3 zile, producătorii locali din Valea Jiului, dar și cei veniți din țară, pentru a pune la dispoziția publicului din Valea Jiului recolta de legume și fructe sau alte categorii de produse tradiționale din carne, lapte, miere, panificație etc. Cu o asemenea ofertă, nu e de mirare că târgul a suscitat un real interes din partea cetățenilor din Petroșani și din Valea Jiului, care au vizitat cu miile târgul de produse tradiționale de la Petroșani.
Pentru vizitatori, autoritățile locale au pregătit și câteva produse preparate la fața locului de momârlanii din zona Petroșaniului, după rețete numai de ei știute. Păsatul și tocănița de berbec cu varză călită au constituit meniul care a atras sute de oameni, cinstiți după datină de organizatorii târgului. Printre ”bucătari” s-a aflat și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, care s-a declarat încântat de faptul de vizitatorii târgului au răspuns invitației de a lua masa împreună, ca într-o mare familie, alături de ceilalți târgoveți. ”Numărul celor care au primit din partea administrației locale tradiționalele bucate momârlănești – păsatul şi tocana de oaie – a fost, și de această dată, destul de mare. Le mulțumesc tuturor celor care au venit la această agapă pe care am organizat-o împreună cu momârlanii noștri, cu scopul de a promova câteva din produsele culinare specifice zonei noastre. Îi felicit pe toți participanții la Târgul Produselor Tradiționale de la Petroșani din acest an, pentru roadele și bucatele pe care le-au pregătit pentru acest târg și le doresc să fie sănătoși să-și poată duce tradiția mai departe. Mulțumesc tuturor celor ce s-au implicat în buna organizare a acestui eveniment care a prins foarte bine și care deja se bucură de un real succes la noi, la Petroșani”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Târgul de Produse Tradiționale de la Petroșani dă startul ”Zilelor Recoltei” în Valea Jiului, unde în perioada următoare vor avea loc alte manifestări specifice.
[slideshow_deploy id=’30661′]