15 calculatoare pentru Colegiul Național Carmen Sylva
15 calculatoare vor ajunge la Colegiul Național de Informatică Carmen Sylva din Petroșani. Unitatea de învățământ a câștigat un proiect derulat de Asociația Ateliere fără Frontiere.
“Pentru Colegiul Național de Informatică ,,Carmen Sylva” Petroșani este o reală bucurie să se afle pe lista proiectelor selectate de către comisia de jurizare, formată din reprezentanți ai companiilor Enel, CSR Media, IBM, Techsoup România și ai Galei Societății Civile (The Institute). Criteriile după care au fost punctate proiectele au fost: relevanță, impact, fezabilitate, sustenabilitate și aprecierea globală. Prin proiectul ,,Porți deschise pentru toți copiii”, echipa a dovedit o implicare activă în îmbunătățirea calității educației în colegiu, iar Asociația Ateliere Fără Frontiere cu susținerea companiilor grupului Enel în România este onorată de interesul manifestat față de programele promovate. Prin acest proiect ne-am propus să reducem decalajul digital, încă foarte mare în școală și în România prin cele 15 calculatoare primite în urma câștigării acestui proiect”, arată o informare a Inspectoratului Școlar Hunedoara.
[slideshow_deploy id=’27028′]