Comunicat de presă – Organizaţia municipală PSD Lupeni

Ca urmare a unor informaţii prezentate în spaţiul public în aceste zile, potrivit cărora preşedintele Organizaţei municipale PSD Lupeni, senatorul Cristian Resmeriţă, ar fi avut o serie de luări de poziţie critice la adresa membrilor din echipa de conducere a Organizaţiei PSD Hunedoara, în cadrul şedinţei de lucru a Biroului Executiv Judeţean al PSD Hunedoara de vineri, 13 octombrie 2017, considerăm că se cuvin câteva clarificări.


Facem de la bun început precizarea că, în cadrul Organizaţiei judeţene a PSD Hunedoara, dezbaterile de idei şi abordarea unor probleme de natură politică şi administrativă fac parte din exerciţiul democratic firesc al vieţii de partid şi din dorinţa fiecăruia dintre noi de a răspunde, permanent, aşteptărilor pe care le au cetăţenii care ne-au încredinţat responsabilitatea de a administra diverse instituţii publice.
Nu putem însă fi de acord cu răstălmăcirea unor abordări de acest fel şi mai ales, cu denaturarea adevărului, din dorinţa unora de a destabiliza unitatea Partidului Social Democrat din judeţul Hunedoara, în mod special acum, când ne aşteaptă un important test electoral în municipiul Deva. În acest context, dezavuăm total informaţiile prezentate în aceste zile în presă, cu privire la un potenţial conflict intern în cadrul PSD Hunedoara, care nu sunt conforme cu realitatea şi sunt menite doar să destabilizeze organizaţia noastră şi imaginea acesteia, în perspectiva campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale de la Deva.
”Atât ca senator al judeţului Hunedoara, cât şi în calitate de Preşedinte executiv al PSD Hunedoara şi de Preşedinte al Organizaţiei PSD Lupeni, am militat şi voi milita întotdeauna pentru unitatea membrilor acestui partid. În acest sens, îmi exprim dorinţa de a face tot ceea ce depinde de mine şi de echipa social-democrată pe care o reprezint, alături de toţi colegii mei din judeţul Hunedoara, să câştigăm alături de candidatul PSD Petru Mărginean, fotoliul de primar al municipiului Deva. În acelaşi timp, preocupările mele pentru obţinerea susţinerii de care municipiul Lupeni, localităţile Văii Jiului şi ale judeţului Hunedoara au nevoie din partea Consiliului judeţean Hunedoara, Parlamentului şi Guvernului României, rămân o constantă a activităţii mele politice şi parlamentare”, a declarat senatorul Cristian Resmeriţă, preşedintele PSD Lupeni.
Organizaţia PSD Lupeni
Preşedinte, Senator Cristian Resmeriţă

[slideshow_deploy id=’36590′]



(Următoarea știre) »