Iertat pentru că a furat mâncare

Individul a făcut prăpăd prin gospodăriile din Țara Hațegului, de la Pui și până la Merișor. A intrat în locuințe și a furat tot ce putea fi valorificat, dar nu s-a dat în lături nici de la mâncare și băutură. După ce polițiștii i-au luat urma, recidvistul a fugit în altă regiune a țării. Acum ar putea scăpa de gratii după ce o parte a victimelor sale l-au iertat.

 

Costa Mihai Petrișor (30 de ani) are un cazier bogat, majoritatea infracțiunilor fiind de furt, iar ținta lui au fost satele de pe raza comunei Pui. Punea ochii pe gospodăriile ale căror proprietari plecau la câmp, însă a spart și biserica ortodoxă din Pui, de unde a furat sistemul audio al lăcașului. Totodată, a dat și o spargere și la Biserica Baptistă Pui, dar cei mai mulți dintre păgubiți l-au iertat și procurorii au renunțat la urmărirea penală. Totuși, Costa n-a scăpat pe deplin de răspundere și ar putea ajunge în cele din urmă în penitenciar, pentru că mai sunt câțiva păgubiți care îl vor pedepsit, iar dosarele de judecată se află pe rolul Judecătoriei Hațeg.

În urma ”loviturilor”, Costa a furat scule electrice şi electrocasnice ori alimente din mai multe gospodării aparţinând și unor localnici din satul Băieşti. Prejudiciul în acest caz depăşeşte suma de 3.000 de lei.

[slideshow_deploy id=’36590′]



« (Știre anterioară)
(Următoarea știre) »