Senatorii au votat! Cum se va da examenul pentru obţinerea permisului auto

O iniţiativă legislativă din Parlament prevede obligația celor care vor să-și ia carnet de conducere să promoveze și un curs de prim ajutor. Proiectul s-a aflat marți pe ordinea de zi a ședinței Senatului și a fost respins la vot, întrucât, susțin parlamentarii, cei care dau de carnet oricum trebuie să-și însușească noțiuni de prim-ajutor.

Propunerea legislative pentru completarea art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice s-a aflat marți pe ordinea de zi a ședinței Senatului și a fost supus votului senatorilor.

Aceștia s-au exprimat însă în contra propunerii din proiect, susținând că nu e nevoie de aceste cursuri de prim ajutor. Actul va merge însă și la Camera Deputaților pentru a fi discutat.

„În vederea obținerii permisului de conducere, candidații au obligația de a efectua, pe parcursul activităților de pregătire teoretică și practică, și promova un curs de prim ajutor în trafic”, scrie în propunere.

Proiectul nu detaliază alte aspecte în legătură cu organizarea acestuia, însă ne indică faptul că programa și modul în care se va desfășura un astfel de curs, precum și baremul de promovare pentru candidați vor fi stabilite printr-un act normativ ulterior, la inițiativa comună a ministrului sănătății și a ministrului administrației și internelor.

realitatea.net

[slideshow_deploy id=’13837′]