Stamin Purcaru: “Nu mai sunt unități economice producătoare de utilaj minier”
Producătorii de utilaje miniere sunt din ce în ce mai puțini. Complexul Energetic Hunedoara se confruntă cu o problemă. Nu mai găsește producători de utilaje miniere. Producătorii de utilaje miniere din țară au fost îngropați de societățile miniere. Închiderea minelor, dar și neachitarea la timp a mărfurilor au pus lacătul pe atelierele producătoare de echipament minier. Acum, dacă este nevoie de astfel de utilaje trebuie adus din import.
“Constatăm că nu mai sunt unități economice producătoare de utilaj minier în această țară. Începând cu închiderea mare a mineritului în anul 2007, multe uzine de producție privind echipamentele miniere s-au reprofilat, și-au pierdut obiectul de activitate și suntem nevoiți să luăm din Ucraina, Bulgaria. Este nefiresc. Am propus să și plătim ce luăm pentru că poate și noi contribuim la stingerea activității lor prin neplată. Trebuie să găsim un partener care să producă, dar și noi să fim loiali, dar și să plătim”, a mai spus Purcaru.
Singura soluție pentru viabilizarea celor două unități miniere care rămân în funcție este investiția. Numai că nicio bancă nu mai oferă credite Complexului Energetic Hunedoara. conducerea administrativă rămâne cu speranța.
“Trebuie neaparat să găsim instrumentele financiare care să permită investițiile în cele două mine, astfel încât să le dezvoltăm că altă șansă nu avem. Acel program era cu 67 de milioane de euro, era un program de investiții pe patru mine. Am constatat că nu era însoțit de studii de fezabilitate care să certifice fezabilitatea lor, între timp s-a schimbat strategia, două din unitățile miniere au fost promovate la închidere ceea ce schimbă planul de investiții și din acest punct de vedere am reluat această problemă pe program de investiții și e nevoie de cel puțin un complex mecanizat la mina Livezeni, o combină de înaintare, o stație de degazare la mina Livezeni. Sunt milioane de euro. Trebuie să găsim ori leasing, ori sursă de finanțare că altă sursă nu avem”, a mai precizat Stamin Purcaru, președintele Consiliului de Administrație al CEH.
În urmă cu câțiva ani, chinezii erau așteptați în Valea Jiului. aceștia trebuiau să retehnologizeze unitățile miniere. Proiectul s-a blocat.
[slideshow_deploy id=’17636′]