ANM: Vreme frumoasă în noiembrie, GER în decembrie şi minime de minus 30 de grade în luna ianuarie

Meteorologii avertizează că încă din luna decembrie vom avea parte de ger și temperaturi de până la -30 de grade în luna ianuarie. Vestea bună este că vremea frumoasă din luna octombrie se va regăsi și în noiembrie. 

În luna noiembrie, temperaturile medii vor avea valori peste normalul climatologic în sud, sud-est și local în vest și apropiate de normal în celelalte regiuni. Cantitățile totale lunare vor fi excedentare în cea mai mare parte a țării, exceptând arealele restrânse din vest și sud, unde vor fi apropiate de mediile multianuale.

În decembrie, temperatura medie lunară a aerului va avea, în general, valori apropiate de media multianuală. Precipitațiile totale lunare vor fi local excedentare în regiunile centrale, estice și sudestice și apropiate de mediile climatologice în restul teritoriului.

„Perioada de căldură din octombrie se prelungește și în noiembrie, în sud, sud-estul țării, când temperatura medie la nivelul țării este de 3,8 grade, aceasta fiind o mediere între zi și noapte. În decembrie începe să apară gerul, tot în partea de nord și nord vestul țării și, în ansamblu, sunt temperaturi ziua până la 9 sau 10 grade, noaptea minus 9. Vor fi și zile mai calde, și zile mai reci. Precipitațiile vor fi în limite normale. Pot fi și sub formă de lapoviță și ninsoare prin depresiuni, în zona de munte,” precizează meteorologul Dinu Mărășoiu, meteorolog ANM.

În ianuarie, temperatura medie lunară va avea valori sub media climatologică, local, în nordul și centrul țării și apropiate de normal în celelalte regiuni. Precipitațiile totale lunare vor avea o tendința spre excedent în regiunile centrale și local în cele vestice, iar în restul țării vor putea fi apropiate de mediile multianuale.

„Pentru ianuarie, când de regulă sunt temperaturile minime cele mai scăzute, e posibil, mai ales în partea de nord și centru a țării, sunt temperaturi scăzute, ceea ce înseamnă că în anumite nopți putem avea sub minus 20, poate chiar minus 25 sau minus 30, probabil în estul Transilvaniei,” adaugă Dinu Mărăşoiu.

digi24.ro

[slideshow_deploy id=’13837′]