Asfalt pe drumul spre Dâlja

Drumul spre Dâlja va fi asfaltat. Consilierii locali de la Petroșani au aprobat două proiecte de hotărâre aferente acestei investiții, a cărei valoare este de peste 6,4 milioane de lei. Până în data de 30 octombrie, autoritățile locale de la Petroșani trebuie să depună la Ministerul Dezvoltării documentația necesară încheierii contractelor de finanțare.

 

“Obiectivul de investiții “Modernizare drum communal DC 66A: Petroșani-Dâlja Mică-Dâlja Mare, L=5345 m, municipiul Petroșani, județul Hunedoara” a fost propus Ministerului Dezvoltării Regionale șI Administrației Publice pentru finanțare din Programul național de dezvoltare locală (…). Documentația completă necesară încheierii contractelor de finanțare se va depune la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene până cel târziu la data de 30.10.2017. Drumul tratat în documentație începe de la intersecția cu str. Stadionului în partea de sud a localității Petroșani și asigură legătura cu localitățile Dâlja Mare și Dâlja Mică. Lungimea de drum care face obiectul prezentei documentații este de 5245 m. Structura rutieră actuală este formată din straturi de balast și piatră spartă care prezintă defecțiuni specifice drumurilor pietruite, sub formă de gropi, denivelări și făgașe, fapt care împiedică desfășurarea normală a circulației și conduce la generarea de praf pe timp uscat, respectiv de noroi pe timp umed”, arată în proiectul de hotărâre prin care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți investiției

O parte din suma aferentă acestui proiect este suportată de Primăria Petroșani. Puțin peste 220.000 de lei este cofinanțarea administrației locale.

[slideshow_deploy id=’24093′]