În cadrul proiectului european ”Acum pentru viitorul Vulcanului”, derulat de Administrația Publică Locală a municipiului Vulcan, în parteneriat cu Institutul Intercultural Timișoara și InterLog Brad, proiect finanțat în cadrul programului european POCU, vineri, 27 octombrie 2017 au avut loc la sediul Primăriei din Vulcan o nouă sesiune de dezbateri în cadrul unui seminar de inovare socială, intitulat: ”Nu te teme, efortul tău nu rămâne nerecompensat!”
Potrivit prmarului municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile, evenimentul reprezintă încă o etapă din agenda de acțiuni ale proiectului care până la începutul lunii decembrie, este menit să livreze comunității Vulcanului prin partenerii de proiect, toate informațiile legate de nevoile cetățenilor din zonele Colonia de Jos, Crividia, Morișoara, Centrul Vechi și Micro 3 B, într-o strategie de dezvoltare comunitară, realizată prin colaborarea dintre partenerii proiectului, societatea civilă din Vulcan și membrii comunităților enumerate anterior.
La seminar au participat partenerii de proiect, respetiv Primăria Municipiului Vulcan, S.C. Interlog Com srl – Brad, Asociația Institutul Intercultural Timișoara, membri ai Consiliului Local, reprezentanți ai ONG-urilor din Vulcan, directori de unități de învățământ, reprezentanții spitalului, ai bisericilor, psihologi, sociologi, reprezentanți ai presei.
Conform informațiilor transmise de organizatori pentru evenimentul de astăzi, autoritățile locale au tot interesul să-și fidelizeze partenerii din comunitate, parteneri maturi din punct de vedere social, parteneri care să înțeleagă importanța implicării individuale în realizarea de obiective colective.