Problema lemnului de foc din județul Hunedoara, pe masa ministrului Apelor și Pădurilor”
La invitația deputatului PSD, Natalia Intotero, ministrul Apelor și Pădurilor, Doina Pană, a venit într-o vizită de lucru de două zile în județul Hunedoara.
Problema lemnului de foc s-a aflat pe agenda ministrului, care a avut două întâlniri pe această temă. Una dintre întâlniri s-a desfășurat în comuna Baia de Criș, unde au participat primari și cetățeni din 15 localități din Ţara Zarandului și Valea Mureșului. Cealaltă întâlnire a avut loc în comuna Sântămăria-Orlea, unde au participat primari și cetățeni din 12 localități din Țara Hațegului. La cele două dezbateri au mai participat parlamentari PSD din județul Hunedoara.
Ministrul Doina Pană le-a spus oamenilor că este pentru prima dată când se iau toate pădurile în pază, chiar dacă nu se cunoaşte proprietarul, iar pentru suprafeţe care au sub 30 de ha, statul este cel care plătește paza acestora. De asemenea, este prima dată când lemnul de foc din pădurile proprietate publică, provenit din rărituri, produse de igienă și accidentale, se duce direct spre populaţie. Este prima dată când proprietarii de păduri, situate în arii protejate, primesc compensaţii pentru restricţiile în exploatare.
Mai mult, proprietarii de păduri cu suprafeţe sub 10 ha primesc până la 5 mc pe an/ha, ca drept de exploatare în pădurea proprie.
Oamenii au venit cu mai multe solicitări către ministrul Apelor și Pădurilor. Între acestea – a fost salutată măsura privind lemnul de foc pentru populaţie, cu menţiunea că, fiind insuficient, ar trebui extinsă metoda prin care acesta să fie dirijat direct spre populaţie şi pentru alte categorii, nu doar materialul lemnos provenit din accidentale, rărituri şi produse de igienă.
Oamenii i-au solicitat sprijin ministrului Doina Pană în demersul către ministrul Mediului, Garțiela Gavrilescu, astfel încât ariile protejate să fie redesenate, iar populaţia care locuieşte în păduri situate în ariile protejate să se poată aproviziona cu lemn de foc.
[slideshow_deploy id=’13835′]