Care sunt vulnerabilitățile mineritului?
Familiile minerilor de la Uricani vor beneficia de sprijin financiar. Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat că în acest sens se va elabora o hotărâre de Guvern.
„Pentru partea de Închideri Mine am cerut domnului director să își realizeze propria anchetă și să le comunice, în paralel așteptăm concluziile celor de la ITM fără să interferăm. Este foarte important să nu ne amestecăm în anchete. Așa cum am procedat și în cazul decedaților de la Lupeni vom avea aceeași procedură și în Guvern. Toate celelalte lucruri vor fi analizate în timp. Este foarte important să stabilim într-un termen foarte scurt în baza tuturor informărilor interne, dar și externe ce vulnerabilități avem în această zonă de minerit pentru a lua cele mai bune decizii”, a declarat, la Uricani, Toma Petcu, ministrul Energiei.
Procurorii au deschis dosar penal in rem, în cazul accidentului de la mina Uricani
[slideshow_deploy id=’19661′]