În  30 octombrie 1971, în comuna Certeju de Sus din judeţul Hunedoara, avea loc cea mai mare tragedie produsă în România.

Nu mai puţin de 89 de persoane, mineri, localnici dar şi salvatori aveau să-şi piardă viaţa după ruperea unui baraj al iazului de decantare ce aparţinea exploatării miniere. Oamenii au fost înghiţiţi de valul de mâl ucigaş în timp ce dormeau. Doar rudele celor dispăruţi în 1971 au mers la biserică, ca în fiecare an, pentru a-i pomeni pe cei dispăruţi atunci.

Dezastrul avea să lovească la ora 4:55, când digul iazului de decantare de la mină avea să se rupă și munţii de steril să alunece peste aşezare. Digul s-a rupt pe o lățime de 80 de metri și din iaz s-au prăvălit peste sat, în câteva minute, 300.000 de metri cubi de steril. În doar un sfert de oră valul a ras de pe fața pământului șase blocuri de locuințe cu 25 de apartamente fiecare, un cămin cu 30 de camere, șapte locuințe individuale și 24 de gospodării. Dezastrul a provocat 89 de morți și peste 80 de răniți, arată actele vremii, iar autorităţile comuniste au anunţat oficial doar 48 de morți pentru a nu fi nevoite să declare doliu național. Securitatea a trecut în certificatul de deces la peste 40 de victime „asfixie mecanică cu nămol” iar la restul ale cauze de deces. În acest fel s-a muşamalizat numărul real al victimelor produse de viitura ucigaşă.

Imediat localnicii au început operaţiunile de salvare a celor care erau prinşi de viitură şi strigau după ajutor. Până să ajungă militarii şi echipele de salvare, mai mulţi oameni au fost scoşi din capcana ce ameninţa să-i omoare. Operaţiunile de salvare aveau să facă şi alte victime pentru că militarii în termen, studenţii şi voluntarii nu ştiau zona, iar în încercarea de a ajunge la cei prinşi, au căzut în fântânile satului acoperite de mâl. Nimeni şi nimic nu i-a mai putut ajuta, au murit înecaţi. În documentele de stare civilă şi evidenţă a populaţiei au fost identificaţi 83 de morţi din Certej, restul până la 89 se presupune că sunt militari în termen care şi-au pierdut viaţa în operaţiunile de salvare. Zeci de victime au fost descoperite în locuri în care nu aveau ce căuta, la sute de metri de casele lor, semn al imensei forţe pe care a avut-o viitura ucigaşă. După un an de cercetări și audieri, ancheta comuniştilor a decis că nu sunt vinovaţi pentru că tragedia este urmarea unor împrejurări ce nu puteau fi prevăzute.

Comuniştii şi-au învăţat imediat lecţia, au mai construit la Certej încă două baraje, însă măsurile de siguranţă depăşeau cu mult normele vremii. Unul a fost făcut la un an distanţă de tragedia din 1971 şi celălalt în 1979-1980.

[slideshow_deploy id=’24093′]