Între 25 și 27 octombrie 2017 s-a desfășurat la Palatul Parlamentului o noua ediție a “Salonului Cercetării Romanești”. Manifestarea organizată de către Ministerul Cercetării și Inovării și Camera Deputaților a României s-a dorit a fi o oglindă fidelă a capacității cercetării românești de a produce soluții inovative pentru economia româneasca. Peste 100 de expozanți din sistemul privat si de stat și-au expus cele mai valoroase lucrări, dintre care multe au cucerit medalii de aur și argint în două mari saloane internaționale de invenții în acest an, la Geneva și Barcelona. Printre aceștia s-au numărat și reprezentanții prestigiosului institut de cercetare-dezvoltare din Valea Jiului, INSEMEX Petroșani.
În paralel cu expoziția dedicată cercetării, a avut loc și Forumul Inovării, manifestare de tradiție a cercetării românești. În cadrul acestui forum au fost prezentate programele de finanțare coordonate la nivelul PNCDI III, platformele suport pentru CDI și s-a reiterat necesitatea și importanța transferului inovării și cunoașterii dinspre cercetare spre mediul economic.
Ultima zi a Salonului a fost dedicata copiilor si tinerilor cu calități deosebite care își propun să devina cercetători. Aceștia au avut ocazia sa se întâlnească cu binecunoscutul om de presa si totodată mare iubitor de știință, Alexandru Mironov, dar si cu echipa de redacție de la Revista “STIINTA si TEHNICA”.
Dintre oficialitățile care au participat la aceste evenimente se număr Ciprian Preda- secretar de stat in Ministerul Cercetării si Inovării, Valentin Adrian Iliescu – consilier al ministrului, directori din cadrul Autorității de stat pentru Cercetare-Dezvoltare si Inovare. De asemenea, evenimentul a fost onorat de prezența unor personalități marcante ale vieții politice românești, cum ar fi Președintele Senatului României – Călin Popescu Tăriceanu, senatorul Ecaterina Andronescu, președintele Comisiei de învățământ, știință, tineret si sport din Senatul României, fost ministru al Educației si Cercetării, deputatul Anton Anton, ș.a. Aceștia au vizitat standurile și au purtat discuții cu expozanții, exprimându-și deschis susținerea pentru domeniul cercetării și inovării în contextul priorităților politice ale momentului, inclusiv din perspectiva unei finanțări corespunzătoare a acestor activități.
INCD INSEMEX Petroșani a participat la aceste manifestări științifice de prestigiu cu 5 invenții, apreciate în acest an cu medalii de aur și argint la saloane internaționale, după cum urmează:
– Metodă de restabilire a unei rețele de aeraj afectate de o explozie, pe baza traseelor critice, autori: Doru Cioclea, George Artur Găman, Constantin Lupu, Emilian Ghicioi, Ion Gherghe, Emeric Chiuzan, Cristian Tomescu, Corneliu Boantă, Marius Cornel Șuvar, Vlad Mihai Păsculescu – Medalie de aur, Geneva 2017
– Metodă de determinare a eficienței rețelelor complexe de aeraj, autori: Doru Cioclea, George Artur Găman, Constantin Lupu, Emilian Ghicioi, Ion Gherghe, Florin Rădoi, Corneliu Boantă, Marius Darie, Cristian Tomescu, Emerich Chiuzan, Marius Morar – Medalie de aur, Geneva 2017
– Metodă de identificare a construcțiilor de aeraj critice la nivelul unei rețele complexe de aeraj, autori: Doru Cioclea, Nicolae Ianc, George Artur Găman, Constantin Lupu, Emilian Ghicioi, Ion Gherghe, Florin Rădoi, Adrian Matei, Corneliu Boantă – Medalie de argint, Geneva 2017
– Stand pentru determinarea limitelor de explozie pentru vaporii lichidelor inflamabile, autori: Maria Prodan, George Artur Găman, Emilian Ghicioi, Constantin Lupu, Doru Cioclea, Vlad Mihai Păsculescu, Dan Gabor, Nicolae Vlasin, Adrian Jurca, Andrei Szollosi Moța, Irina Nălboc, Marius Cornel Șuvar – Medalie de aur Innova, Barcelona 2017
– Stand pentru cercetarea imagistică a exploziilor de gaze, autori: Nicolae-Ioan Vlasin, George Artur Găman, Emilian Ghicioi, Constantin Lupu, Vlad Mihai Păsculescu, Daniel Pupăzan, Maria Prodan, Angelica Nicoleta Călămar, Doru Cioclea, Irina Nălboc, Marius Cornel Șuvar, Gheorghe – Daniel Florea – Medalie de aur Innova, Barcelona 2017.