100.500 lei pentru sărbătorile de iarnă, la Petroșani
Suma de 100.500 de lei a fost alocată prin hotărâre de Consiliu Local pentru organizarea manifestărilor din luna decembrie, care vor avea loc la Petroșani. Pe parcursul întregii luni, la Petroșani, se vor organiza o serie de evenimente devenite deja tradiție.
“Luna decembrie este bogată în tradiții, simboluri șI sărbători. Acestea, păstrate și transmise din străbuni, au menirea de a ne aminti de copilărie, de bucuria vieții, de farmecul vremurilor de altădată. Astfel, sărbătorile religioase și laice din luna decembrie nu sunt doar un motiv de bucurie pentru noi, ci și un prilej de a păstra indentitatea ca popor”, arată proiectul de hotărâre prin care s-a alocat suma de 100.500 de lei în vederea organizării unor acțiuni dedicate sărbătorilor de iarnă.
Suma alocată de Consiliul Local al municipiului Petroșani va fi utilizată pentru mai multe acțiuni. Sărbătorirea Zilei Naționale a României va avea loc, la fel ca în fiecare an, în parcul central Carol Schreter. Banii vor fi utilizați pentru acționarea de servicii pentru prepararea tradiționalei iahnii de fasole și cârnați, pentru achiziționarea de stegulețe și de servicii pentru decorarea Parcului Central Carol Schreter. Sfânta Mare Muceniță Varvara este ocrotitoarea municipiului Petroșani. De câțiva ani, cu acest prilej se organizează un concurs religios. Pentru această acțiune s-a alocat suma de 1700 de lei pentru premierea copiilor participanți la concurs. Pentru acțiunile dedicate Zilei Internaționale a persoanelor cu dizabilități s-a alocat suma de 2200 lei.
[slideshow_deploy id=’17636′]