Taxă pentru copiii de peste 7 ani pentru utilizarea telescaunelor

Copiii de peste 7 ani care vor urca în Parâng cu telescaunele vor plăti bilete. Consiliul Local al municipiului Petroșani a luat decizia de a modifica o hotărâre de consiliu care prevedea faptul că tinerii de până la 14 ani erau scutiți de plata acestor bilete.

“Apropierea vacanțelor și a taberelor ce se vor organiza în zona turistică Parâng, aduce multe grupuri de copii cu vârsta, în general, sub 14 ani, ajungându-se în situația ca la 40 de persoane să fie cumpărate doar 3-4 bilete de către profesori sau însoțitori, deoarece prin Hotărârea Consiliului Local nr. 332/2016, copiii cu vârsta sub 14 ani au fost scutiți de la plata biletelor pentru transportul pe cablu. Având în vedere faptul că încasările au scăzut, iar efortul personalului a fost mult mai mare, propun Consiliului Local menținerea acestei gratuități pentru transportul pe cablu copiilor cu vârsta sub 7 ani”, arată documentele de ședință.

 

Turismul din Parâng s-a dezvoltat și datorită bikerilor. Aici a fost amenajată o pistă pentru bicicliști. Hotărârea de consiliu prevede o serie de modificări și pentru aceștia.

 

“În vederea dezvoltării turismului extrasezonier, s-a amenajat cu ajutorul voluntarilor un traseu de mountain bike în Parâng, media de urcări efectuate cu telescaunul de către bikeri fiind minim două, propun un tarif de 15 lei pentru două urcări (prețul actual fiind de 15 lei pentru o călătorie dus-întors). Drept pentru care, propun Consiliului Local al municipiului Petroșani aprobarea prețurilor pentru transportul pe cablu din zona Parâng – municipiul Petroșani (telescaunul vechi și telescaunul nou TS 3)”, mai arată documentele CL Petroșani./

 

În acest sens, s-a stabilit introducerea unei taxe de 5 lei la care se adaugă 1,5 lei taxă de salvamont pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, pentru o urcare. Pentru o tură completă cu telescaunul, dus/întors, taxa ar putea fi de 7,5 lei+1,5 lei taxa salvamont. Taxa salvamont se plătește o singură dată. Chiar și așa, dacă s-ar introduce noile tarife, acestea ar fi mult mai mici decât cele din alte stațiuni montane de renume. Spre exemplu, în Poina Brașov, prețul unui bilet urcare/coborâre pentru copiii cu vârste cuprinse între 6-12 ani este de 17 lei. Proiectul este în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Petroșani.

 

[slideshow_deploy id=’27028′]