Dumitru Costin (BNS): ”Angajatul contribuie cu 90% la sistemul de securitate socială; România va fi prima țară care încearcă acest experiment social”

România este prima țară din Uniunea Europeană care încearcă acest experiment social, unde angajatul va avea o contribuție de 90% la sistemul de securitate socială, ceea e ce contra curentului european, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, prezent la protestul din Piața Victoriei.

„Ceea ce nu vor să recunoască, cu subiect și predicat, este că de la 1 ianuarie 2018, orice salariat român care va încheia un contract de muncă, 45% din brutul său va merge către taxe și impozite, aproape jumate, asta în timp ce capitalul va suferi și el, săracul, o contribuție de 2,25%, o contribuție modică. Vom fi prima țară din UE care încearcă acest experiment social, unde angajatul va contribui cu mai bine de 90% la veniturile sistemului de securitate socială, ceea e ce contra curentului european. Evenimentul care are loc aici (în Piața Victoriei n.r.) nu e organizat de BNS sau de Cartel Alfa, ci este o invitație din partea structurii civice. Atâta timp cât avem agende comune suntem solidari. Am lansat împreună cu colegii mei un apel, am transmis un mesaj membrilor noștri de sindicat din București să se alăture acestui protest. Noi ne continuăm demersurile sindicale și nu cred că asta îi va determina pe guvernanți să renunțe la ordonanță, pentru că sunt foarte siguri pe ei, vor să calce pe cadavre, acesta este singurul lor obiectiv: înrobirea salariatului român”, a precizat Costin.

Liderul BNS a afirmat că „trebuie să ne obișnuim cu acest stil de a conduce”, deoarece guvernanții au încercat să creeze o dependență a autorităților locale și a cetățeanului, consolidând totodată modelul de asistență socială, care „în rural, înseamnă mașină de vot”.

„Trebuie să ne obișnuim cu acest stil de a conduce, pentru că vă reamintesc, au venit și au spus: ‘de ce să avem televiziune națională și radio național, să fie independente și pe bază de taxe, bucurați-vă săracilor că nu mai sunt finanțate din taxe, dar o să avem grijă să dăm bani de la buget, noi reprezentăm puterea. E adevărat domnilor primari că o să pierdeți două miliarde de euro la anul, dar veniți la noi, că v-am promis noi că vă dăm banii’. Ușor, ușor, creează un gen de dependență, una pe care au exersat, o dependență a autorităților locale, o dependență a cetățeanului, pentru că nu trebuie să uităm că tot ei sunt cei care au consolidat modelul de asistență socială, care azi, în rural, înseamnă mașină de vot. Fii sărăc, fără școală, fără muncă, stai acolo, îți dăm noi asistență socială, te manipulăm cum vrei tu și te facem să votezi cum vrem noi. Îți mai luăm și banii pe deasupra, pentru că am deschis și un magazin în comună și îți dăm voie să îți iei „pe caiet” băutură, țigări și de mâncare, pentru că oricum noi suntem cei care îți plătim ajutorul social și oprim banii odată pe lună. Așa că, săracule, bucură-te că ești la mâna mea și mănânci din palma mea”, a subliniat liderul BNS.

Confederația sindicală a anunțat miercuri că nu va suspenda acțiunile de protest până când nu se va renunța definitiv la intenția de a transfera contribuțiile sociale integral în sarcina salariaților.

„Blocul Național Sindical va continua derularea protestelor așa cum au fost anunțate, decizia de suspendare ar fi posibilă doar în măsura în care Guvernul decide să renunțe la intenția de transfer integral al sarcinii contribuțiilor sociale către salariați. Dacă Guvernul va decide să adopte acest proiect de OUG, BNS va contesta în instanță acest act normativ, imediat după publicarea acestuia în Monitorul Oficial”, se arată într-un comunicat al BNS remis AGERPRES.

Liderii BNS afirmă în continuare că sunt împotriva transferului contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, dar și împotriva existenței de la 01.01.2018 a unui sistem de securitate socială alimentat în proporție de peste 90% doar de către salariați.

Pe de altă parte, BNS susține creșterea salariului minim de la 1.450 de lei la 1.550 de lei, dar și transpunerea în Codul Fiscal a prevederilor Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne, precum și orice inițiativă a Guvernului ce vizează reducerea evaziunii și a fraudei fiscale în România.

„BNS și-a exprimat dintotdeauna dezacordul pentru măsura de transfer al contribuțiilor, încă de la prezentarea acesteia în 2016, drept dovadă stau prevederile strategiei BNS pentru perioada 2016 — 2020, document aprobat de Congresul BNS din noiembrie 2016 și disponibil în format electronic pe site-ul confederației. Îndemnăm organizațiile sindicale membre BNS să se alăture acțiunilor de protest care militează pentru stoparea transferului contribuțiilor sociale de la angajator la angajat”, se mai arată în comunicatul BNS.

AGERPRES

[slideshow_deploy id=’17636′]